Bacteria E-coli, una dintre cele mai des intalnite si periculoase bacterii care ne inconjoara in viata de zi cu zi, ar putea oferi solutia pentru problema... incalzirii globale!
Cativa cercetatori israelieni au reusit sa modifice bacteria din punct de vedere genetic, astfel incat aceasta sa nu se mai hraneasca cu zaharuri, asa cum face in mod obisnuit, ci cu dioxid de carbon.
Pentru asta, oamenii de stiinta au modificat genele unor bacterii, apoi le-au oferit cantitati mari de dioxid de carbon si cantitati foarte reduse de zaharuri. Unele dintre bacterii au evoluat si... si-au schimbat meniul.
Cercetatorii spun ca e pentru prima oara cand se obtine un astfel de rezultat, extrem de important pentru ca poate fi folosit in industrie si in agricultura, pentru dezvoltarea unor tehnologii care sa nu produca gaze cu efect de sera.


