Ungaria a primit anul acesta trei transporturi de combustibil nuclear din Rusia, toate prin rute feroviare care au traversat Romania. Combustibilul era necesar pentru functionarea centralei nucleare de la Paks, scrie stirileprotv.ro.
In Ungaria a sosit un nou transport de combustibil nuclear din Rusia, tot pe ruta sudica, prin Bulgaria si Romania, acesta fiind deja cel de-al treilea transport din acest an, prin urmare functionarea centralei nucleare de la Paks este garantata si in continuare, a anuntat ministrul ungar de externe si al comertului exterior, Peter Szijjarto, scrie Hirado.
Centrala nucleara de la Paks asigura jumatate din productia energetica a Ungariei si acopera astfel o treime din necesarul energetic al tarii.
„Cu cat este mai mare ponderea energiei nucleare in mixul energetic la nivel de tara, cu atat mai relaxata poate fi toata lumea, deoarece asta inseamna o mai mare posibilitate de a deveni independenti fata de miscarile de preturi “complet nebunesti” de pe piata internationala”, a spus Szijjarto.
In acest sens, politicianul maghiar a spus ca este o veste buna ca un transport de combustibil nuclear a sosit la centrala nucleara de la Paks deja pentru a treia oara in acest an, si tot pe ruta sudica.
Combustibilul nuclear a fost transportat cu trenul, prin Romania
Potrivit ministrului, acest lucru inseamna ca incarcatura a fost transportata din Rusia pana in Bulgaria prin Marea Neagra, iar de acolo a ajuns in Ungaria pe cale ferata, prin Bulgaria si Romania, cu respectarea unor reglementari de securitate foarte stricte.
Peter Szijjarto a relatat ca transportul se afla deja la Paks si asteapta sa fie utilizat. “Din punctul de vedere al functionarii centralei nucleare de la Paks, avem la dispozitie combustibil nuclear pentru o perioada de timp suficient de indelungata incat sa putem fi linistiti”, a spus ministrul.
Ministrul a calificat cooperarea cu partenerii rusi ca fiind una excelenta, atat in ceea ce priveste calitatea combustibililor livrati, cat si in ceea ce priveste calendarul din contract.
„Si, din cate vad, si alte tari din Europa Centrala continua sa lucreze cu furnizorul de combustibil rusesc – in ciuda unor tentatii serioase dinspre occident”, a afirmat Peter Szijjarto.
„Deci asa este viata, si mai ales energia nucleara: acolo nu poti exploata o centrala nucleara cu declaratii politice, ci doar cu combustibil nuclear real”, a punctat oficialul maghiar.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


