Unii medici lupta cu Covid-19 pe patul de spital. Este si cazul directoarei centrului medicilor de familie din sectorul Buiucani, care s-a infectat cu o saptamana inainte sa inceapa imunizarea in institutie. Cu tabloul pandemiei in fata, aceasta spune ca oboseala se citeste usor pe chipul medicilor, iar nepasarea si ignoranta oamenilor, care nu respecta masurile de protectie, se vad in spitale.

Dupa o saptamana petrecuta in sectia de reanimare, directoarea centrului medicilor de familie din sectorul Buiucani, Liliana Iasan, spune ca se simte mai bine. 

Liliana IASAN, DIRECTOR AMT BUIUCANI:“De doua zile sunt deja transferata in sectie obisnuita COVID.” 

Medicul povesteste ca a primit rezultatul testului pozitiv pe 5 martie, ca si ceilalti membri ai familiei. Specialista spune ca nu avea semne ca a facut o forma mai severa a infectiei, de aceea tratamentul a inceput acasa. Dupa cateva zile, insa, starea i s-a agravat si a fost spitalizata.

Liliana IASAN, DIRECTOR AMT BUIUCANI: “Erau afectati 30 la suta plamanii. Din cauza acestui fapt am fost internata in sectia de reanimare.”

Fiind pe partea cealalta a luptei impotriva virusului, cand ea a devenit pacient, Liliana Iasan spune ca situatia in spitale este dezastruoasa. Sustine ca medicii de la spitalul Republican, unde este internata, sunt epuizati, iar ce ii nemultumeste este nepasarea oamenilor, dar si a autoritatilor, care nu se grabesc sa ia masuri mai drastice pentru a opri infectarea in masa. 

Liliana IASAN, DIRECTOR AMT BUIUCANI: “Daca spitalele noastre ar fi din sticla si s-ar vedea din strada munca titanica a lucratorilor medicali, dar si a infirmierilor. Este foarte complicat, din patru in patru ore se schimba in ture, eu ii simt ca sunt foarte obositi. Paturile sunt acoperite total.” 

Medicul presupune ca a facut o forma noua a bolii, si crede ca ar putea fi tulpina britanica, ce se manifesta diferit.

Liliana IASAN, DIRECTOR AMT BUIUCANI: “Decurge cu febra inalta, cefalee si cu dureri osoase. Diferenta intre forma de COVID care a fost pana de curand este una diferita, marea majoritate a pacientilor si aici in sectie fac febra.” 

Liliana Iasan crede ca ar fi scapat de COVID daca vaccinul ajungea mai devreme in institutia unde activeaza. Acum, aceasta va astepta cateva luni pana va putea sa isi administreze serul.

Liliana IASAN, DIRECTOR AMT BUIUCANI: “O luna, doua, trebuie sa ma monitorizeze medicul si cum imi va spune ca astazi puteti sa faceti vaccinul, o sa-l fac. Nu o sa ezit nici pentru o jumatate de secunda.”

De la inceputul pandemiei, peste 18 mii de lucratori medicali s-au infectat cu COVID-19. Totodata, 98 de angajati au murit in urma complicatiilor provocate de coronavirus. Iar potrivit ministerului Sanatatii, de la inceputul campaniei de imunizare, peste 16 mii de lucratori medicali din tara au primit prima doza de vaccin.