Uniunea Europeana a inceput discutiile despre eventualele certificate de vaccinare pentru calatori. 44 de milioane de oameni din 51 de tari au fost imunizati pana acum. Romania este pe locul 18 in lume si pe locul 6 in UE in topul vaccinarii. Astazi presedintii Senatului si Camerei Deputatilor s-au vaccinat public anti-COVID.
Pana acum, s-au mai vaccinat public presedintele Klaus Iohannis, premierul Florin Citu, iar maine se vor imuniza membrii Guvernului. In Romania a inceput cea de-a doua etapa a campaniei de vaccinare anti-COVID pentru care s-au inscris 300 de mii de oameni. Cel mai mare centru de vaccinare a fost amenajat la Centrul Expozitional Romexpo, unde a astazi a ajuns si Klaus Iohannis.
Klaus IOHANNIS, PRESEDINTELE ROMANIEI: ”Atmosfera, in general, se schimba si foarte multa lume doreste sa se vaccineze, este o schimbare pe care o salut in mod explicit, o schimbare de atitudine si in saptamanile si lunile urmatoare, cum vor veni tot mai multe doze de vaccin, tot mai multa lume va beneficia efectiv de serviciul de vaccinare.”
Romania este pe locul 18 in lume si pe locul 6 in UE in topul vaccinarii. Ritmul de vaccinare la nivel mondial a ajuns la o medie de 2,27 milioane de doze pe zi.
Cele mai multe inoculari au fost facute in Statele Unite, urmeaza China, Uniunea Europeana si Marea Britanie. Statele Uniunii Europene au inceput sa discute daca oamenii vaccinati pentru Covid-19 ar trebui sa aiba o libertate de miscare mai mare, la vara. Subiectul va fi abordat de liderii UE, in timpul unei intalniri online de joi. Executivul european lucreaza pentru a se asigura ca datele privind vaccinarea pot fi colectate electronic intr-o forma comuna.
Stefan De KEERSMAECKER, PURTATOR DE CUVANT, COMISIA EUROPEANA: ”Agentia Europeana de Siguranta a Aviatiei lucreaza cu mai multe state europene asupra unei platforme tehnice de localizare a pasagerilor. Aceasta platforma este gata de utilizare si acum statele membre trebuie sa se asigure daca sunt respectate normele legale pentru a putea face schimbul de date cu ei.”
Comisia Europeana doreste ca pana in vara rata vaccinarii anti-COVID-19 in Uniunea Europeana sa ajunga la aproximativ 70 la suta dintre adulti. Intre timp, al treila val al pandemiei loveste tot mai mult. In Spania, numarul de noi infectari cu coronavirus a atins un nou record de peste 84 de mii intr-un week-end. In Portugalia, 167 de pacienti au murit din cauza COVID-19, aceasta fiind cea mai mare rata de pana acum, iar in cel mai mare spital din tara aproape ca nu mai sunt locuri.
Ricardo B.LEITE, MEDIC DIN PORTUGALIA: "Niciodata in cariera mea profesionala nu am vazut atat de multe decese intr-o perioada atat de scurta de timp ca ieri. Este foarte ingrozitor sa vezi cum medicii trebuie sa acorde prioritate, sa decida ce pacient are acces la ventilatoare si cine nu. In cele din urma, sa determine cine traieste, cine moare, deoarece nu exista locuri la terapie intensiva si nu exista suficiente paturi in spitale.”
In Anglia, rata de infectare cu noua tulpina a SARS-CoV-2 este atat de ridicata, incat, in fiecare dimineata, s-ar putea umple un spital de la zero. La fiecare 30 de secunde, ajunge la spital inca un britanic infectat, iar unii bolnavi mor in asteptarea ambulantei. In aceste conditii responsabilii sanitari vor ca programul de vaccinare sa se faca fara pauza. Intre timp, autoritatile sanitare din Norvegia au precizat ca nu s-a stabilit o legatura intre vaccinul Pfizer/BioNTech si decesul celor 29 de batrani. Totusi, norvegienii recomanda o evaluare medicala inainte de imunizarea persoanelor in varsta si foarte fragile.

