Uniunea Europeana a prelungit oficial vineri cu sase luni, pana in iulie 2019, sanctiunile economice impotriva Rusiei, a anuntat Consiliul European, relateaza Reuters.
Sefii de stat sau de guvern din tarile UE, reuniti saptamâna trecuta la Bruxelles la Consiliul European de iarna, au aprobat aceasta masura, însa au hotarât sa nu impuna noi sanctiuni împotriva Moscovei pentru capturarea luna trecuta de catre Rusia a trei nave ucrainene si retinerea echipajului acestora în Marea Neagra.
Consiliul a anuntat ca a adoptat în unanimitate decizia privind extinderea sanctiunilor.
Sanctiunile vizeaza sectoarele financiar, energetic si al apararii, iar UE conditioneaza ridicarea lor de aplicarea completa a acordurilor de la Minsk, inclusiv retragerea armamentului greu si respectarea încetarii focului în estul separatist al Ucrainei.


