Uniunea Europeana critica guvernul interimar format de catre talibani in Afganistan, deoarece aproape toti membrii sunt cei care au impus un regim brutal in perioada 1996-2001, iar unii vizati de sanctiuni ONU. Totodata comunitatea internationala este ingrijorata de actiunile noii puteri afgane, care in ultimele zile a reprimat cu brutalitate protestele de strada, iar astazi le-a interzis.
Talibanii au luat masuri pentru a inabusi protestele fata de guvernarea lor, interzicand orice demonstratie, care nu are permisiune. Interdictia vine dupa confruntari violente intre gruparea islamista si manifestantii antitalibani din mai multe orase.
”Acesti oameni sunt duri si incorecti. Ei nu au nimic uman in ei. Nu ne permit sa protestam. Nu sunt musulmani, sunt niste tradatori. Vedeti in ce situatie suntem.”
Anelise BORGES, CORESPONDENT EURONEWS:”Un grup de jurnalisti a fost retinut, iar echipamentele au fost confiscate in timpul unui protest in capitala Afganistanului, Kabul in aceasta dimineata. Talibanii care au dispersat protestatarii si jurnalistii au spus ca au ordin sa-i alunge pe toti si ne-au spus ca reflectarea acestor proteste este acum ilegala in Afganistan."
Doi jurnalisti afgani care lucreaza pentru un ziar local din Kabul si care relatau de la o manifestatie pentru drepturile femeilor au fost batuti si biciuiti de talibani. Publicatia a postat fotografii si videouri cu cele doua victime, una dintre care are spatele ranit rau si amandoi abia sunt in stare sa mearga si sa vorbeasca.
Astazi talibanii au anuntat ca le interzic femeilor afgane sa mai practice sportul, deoarece pot aparea situatii in care fata si corpul nu sunt acoperite. Interdictia se aplica inclusiv echipei nationale de cricket. Anuntul vine in contextul mai multor decizii ale talibanilor care dovedesc ca atitudinea lor nu s-a schimbat de ultima data cand au fost la putere in Afganistan. Prima femeie ambasador a Afganistanului in Statele Unite care si-a parasit postul in iulie, este in mod clar oripilata de preluarea de catre talibani a tarii, dar nu este surprinsa si acuza, intr-un interviu, fostul guvern de la Kabul sustinut de America de esecul de a conduce tara, dar si pe presedintele afgan care a fugit din tara.
Roya RAHMANI, FOSTA AMBASADOARE A AFGANISTANULUI IN SUA:”Acesta a fost singurul lucru care m-a surprins. Aveam niste asteptari mai bune de la el (n.r-presedintele afgan). De la el personal, nu de la subalternii sai."
Intr-o declaratie, postata aseara pe twitter, fostul presedinte si-a cerut scuze poporului afgan pentru ceea ce a facut, afirmand ca a fost cea mai dificila alegere din viata sa, dar a acceptat sa plece din Kabul pentru a evita noi varsari de sange. Ashraf Ghani a fugit din Afganistan pe 15 august, in ziua in care talibanii au intrat in Kabul.

