Uniunea Europeana este deschisa sa utilizeze vaccinul rusesc, daca producatorii prezinta toate datele despre acesta. Potrivit unor rezultate publicate ieri de revista medicala The Lancet, Sputnik V este eficient impotriva COVID-19 in proportie de 91,6 la suta. Ungaria a aprobat deja utilizarea acestuia, iar alte tari ale UE, inclusiv Germania si Franta, ar putea urma exemplu.
Una dintre cele mai recunoscute reviste medicale din lume, Lancet, a publicat rezultatele celei de-a treia faze a studiilor clinice a vaccinului rusesc Sputnik V, confirmandu-i siguranta si eficacitatea ridicata impotriva coronavirusului. Articolul mentioneaza ca mai devreme „dezvoltarea vaccinului Sputnik V” a fost criticata pentru graba neadecvata, omiterea unor etape si lipsa transparentei.
Kirill DMITRIEV, SEFUL FONDULUI RUS DE INVESTITII DIRECTE: ”Este un moment istoric deoarece in lume sunt doar 4 vaccinuri in cazul carora au fost publicate rezultatele fazei a treia a studiilor clinice. Vaccinul nostru intra in top 3 cele mai eficiente vaccinuri din lume cu o eficienta prezentata si de publicatia Lancet de 91.6 la suta.”
Rusia a fost prima tara din lume care a inregistrat in august anul trecut un vaccin impotriva coronavirusului. Medicamentul se bazeaza pe platforma de adenovirus uman deja cunoscuta, pe care au fost create mai multe vaccinuri. Primele 40 de mii de doze din Sputnik V au ajuns ieri in Ungaria, prima tara europeana care a autorizat vaccinul rusesc. Uniunea Europeana a anuntat ca este gata sa-l utilizeze daca acesta va primi autorizatie de la Agentia Europeana a Medicamentelor. In Franta nu vor exista blocaje impotriva preparatului rusesc daca acesta corespunde normelor stiintifice.
Gabrieli ATTALI, REPREZENTANTUL GUVERNULUI FRANTEI: "Cand un laborator solicita inregistrarea unui vaccin la Agentia Europeana pentru Medicamente, acesta este studiat fara a se analiza „nationalitatea” acestuia. Vrem doar sa fim siguri ca este fiabil si eficient."
Cancelarul Angela Merkel a facut afirmatii similare cu privire la vaccinul rusesc.
Angela MERKEL, CANCELARUL GERMANIEI: "Am vorbit cu presedintele rus, Vladimir Putin, ca toti cei care obtin o autorizatie din partea Agentiei Europene a Medicamentului vor fi absolut bineveniti in UE.”
Rusia a anuntat pe 20 ianuarie ca a demarat procedura de omologare a vaccinului pe piata UE si ca este gata sa trimita 100 de milioane de doze de Sputnik V catre tarile europene in al doilea trimestru. Comisia Europeana a inceput sa caute vaccinuri suplimentare dupa intarzieri de aprovizionare din partea Pfizer si Astrazeneca, in urma carora rata de vaccinare din bloc a incetinit serios. Totodata UE inaspreste restrictiile de calatorie. Pot intra liber in tarile blocului comunitar doar cei care vin din tari cu mai putin de 25 de cazuri de coronavirus la 100.000 de locuitori in ultimele doua saptamani. Regulile se aplica doar in cazul calatoriilor neesentiale. Fiecare stat in parte ia propriile decizii.

