La sfarsitul lunii august, imaginile cu un soldat american care prinde un bebelus pe deasupra gardului de beton cu sarma ghimpata al aeroportului din Kabul au facut inconjurul lumii si au devenit unele dintre fotografiile-emblema ale retragerii SUA din Afganistan, dupa 20 de ani de razboi esuat. Acum, la peste doua luni de la acele zile extrem de tensionate, unul dintre bebelusii care a fost dat militarilor americani inca nu a putut fi gasit, iar familia il cauta cu disperare, relateaza Reuters.
A fost o decizie luata la secunda – Mirza Ali Ahmadi si sotia sa, Suraya, aflati in mijlocul multimii si haosului de langa aeroport, impreuna cu cei cinci copii ai lor, in data de 19 august, si-au dat copilul unui soldat american care i-a intrebat daca au nevoie de ajutor.
Temandu-se ca fiul lor de doi ani, Sohail, ar putea sa fie strivit in busculada de la aeroport, cei doi l-au dat soldatului peste gard, crezand ca vor ajunge si ei in interior, repede. La acel moment, insa, talibanii incepusera sa-i forteze pe cei veniti la aeroport sa se intoarca.
Familiei Ahmadi i-a luat peste o jumatate de ora sa ajunga pe cealalta parte a gardului aeroportului, iar cand au ajuns acolo, Sohail nu mai era de gasit.
Barbatul, care spune ca a lucrat ca agent de paza la ambasada SUA timp de zece ani, a inceput sa-i intrebe, disperat, pe toti oficialii care-i ieseau in cale despre copilul sau. El spune ca un comandant militar i-a spus ca aeroportul era prea periculos pentru un bebelus si ca fiul sau ar fi putut fi dus intr-un spatiu special pentru copii. Cand a ajuns acolo, insa, si acel loc era gol.
„A mers cu mine in fiecare colt al aeroportului sa cautam”, a spus Ahmadi intr-un interviu cu ajutorul unui translator. El spune ca nu a aflat numele comandantului pentru ca nu vorbeste engleza si s-a bazat pe colegii afgani de la ambasada pentru a comunica.
Unul dintre oficialii civili din zona au spus ca Sohail ar fi putut fi evacuat din Afganistan intr-unul dintre avioanele care au parasit tara in acele zile haotice.
Mirza Ali, in varsta de 35 de ani, si sotia sa, de 32, impreuna cu ceilalti copii ai lor, de 17, 9 , 6 si 3 ani, au fost evacuati cu un zbor spre Qatar, apoi spre Germania, si in final au ajuns in SUA. Acum, se afla la Fort Bliss, in Texas, unde asteapta sa primeasca dreptul de sedere in SUA.
De cand copilul sau a disparut in haosul de la aeroportul din Kabul, Mirza Ali spune ca intreaba pe oricine ii iese in cale cu privire la felul in care l-ar putea gasi – „Toti ne promit ca vor face tot ce pot, insa pana acum toate au fost doar promisiuni”, a spus el.
Un grup de sprijin pentru refugiatii afgani au publicat un banner cu textul „bebelus disparut” si fotografia lui Sohail si il distribuie pe retelele lor in speranta ca cineva il va recunoaste.
Un purtator de cuvant de la Departamentul de Stat a spus ca autoritatile americane lucreaza cu toti partenerii internationali si cu comunitatea internationala „pentru a explora toate modalitatile de a localiza copilul, inclusiv prin alerte rosii emise de Centrul International pentru copii pierduti si exploati”.
„Nu pot sa ma gandesc decat la copilul meu. Toti ma suna, mama, tata, sora si incearca sa ma consoleze spunandu-mi ca Dumnezeu este bun si ca fiul meu va fi gasit”, a spus Suraya, mama copilului.


