Paul-Henri Nargeolet, unul dintre pasagerii care au murit in implozia catastrofala a submersibilului Titan, ar fi spus inainte de ultima scufundare ca nu era ingrijorat de vreo posibila defectiune a vasului, scrie stirileprotv.ro.

Arnie Weissmann, redactorul-sef al publicatiei Travel Weekly, trebuia sa participle la o scufundare cu submersibilul Titan in luna mai a acestui an, insa calatoria a fost anulata din cauza vremii, relateaza Insider.

El a publicat luni un articol in care descrie experienta sa cu OceanGate si interactiunea cu exploratorul Paul-Henri Nargeolet, cunoscut drept "Domnul Titanic".

„Expertul Paul-Henri Nargeolet, aflat la bordul Titan la ultima scufundare, mi-a spus ca nu era ingrijorat de ce s-ar intampla daca vasul ar fi avariat pe fundul oceanului. ”La o asemenea presiune, ai fi mort inainte sa-ti dai seama ca e o problema”. A spus asta zambind", descrie Weissman conversatia lor.

Paul-Henri Nargeolet, cunoscut drept "Domnul Titanic", era un explorator francez in varsta de 77 de ani, care avea 37 de scufundari de succes la epava Titanicului. Acesta era unul dintre cinci pasageri aflati la bordul Titan in timpul scufundarii de la finalul lunii iunie, cand submersibilul a facut implozie. Alaturi de el se aflau la bord CEO-ul OceanGate, Stockton Rush, miliardarul britanic Hamish Harding, omul de afaceri pakistanez Shahzada Dawood si fiul sau de 19 ani, Suleman Dawood.

Inainte de scufundarea din luna iunie, Nargeolet ar fi intampinat probleme la cel putina una dintre deplasarile anterioare la epava Titanicului. Christine Dawood, sotia lui Shahzada si mama lui Suleman, a declarat pentru New York Times ca in timpul deplasarii din iunie, Nargeolet a facut o prezentare in timpul careia le-a spus ca "odata a ramas blocat pe fundul oceanului timp de trei zile, iar submersibilul nu mai putea comunica".

Paza de Coasta americana a anuntat ca a inceput sa colecteze si sa analizeze resturi si ”presupuse ramasite umane” din epava submersibilului Titan.