Uraganul Melissa a ajuns în Bahamas, aducând vânturi distrugătoare, ploi torenţiale şi valuri de furtună periculoase în acest arhipelag situat la sud-est de statul american Florida, potrivit Centrului Naţional pentru Uragane din SUA (NHC). Guvernul din Bahamas a ordonat evacuări pe şase dintre cele peste 700 de insule ale arhipelagului. Astfel, aproximativ 1.500 de persoane au fost evacuate, scrie digi24.ro
Furtuna devastatoare a măturat anterior Jamaica şi Cuba, informează DPA preluată de Agerpres. Însoţit de vânturi cu viteze de până la 150 de kilometri pe oră, Melissa este acum un uragan de categorie 1.
Ochiul furtunii se deplasează relativ rapid către nord-est, au precizat meteorologii.
Guvernul din Bahamas a ordonat evacuări pe şase dintre cele peste 700 de insule ale arhipelagului. Circa 1.500 de persoane au fost evacuate pe cale aeriană înainte ca traficul aerian să fie suspendat, potrivit unor oficiali.
„Indiferent ce se va întâmpla, vom reconstrui”, a spus prim-ministrul Philip Davis.
Doar circa 30 dintre insulele din Bahamas sunt locuite, iar turismul reprezintă principala sursă de venit. Zone terestre şi din apele înconjurătoare sunt parcuri naţionale protejate. Alerta pentru uragan rămâne în vigoare pentru regiunile din sud-estul şi centrul Bahamas.
Marţi, Melissa a lovit Jamaica cu puterea unui uragan de categoria 5 - una dintre cele mai puternice furtuni înregistrate vreodată în Oceanul Atlantic, potrivit meteorologilor. Peste 30 de persoane şi-au pierdut viaţa în regiune, cele mai multe victime înregistrându-se în Haiti din cauza inundaţiilor, chiar dacă furtuna nu a atins uscatul în acest stat.
