Vacanta gratis in Italia. Este oferta unui sat din sudul tarii, care ofera cazare gratuita pentru un numar limitat de norocosi. Intr-o vara cu vacantele compromise de incertitudini, initiativa localitatii s-a dovedit atat de populara, incat locurile disponibile sunt deja rezervate pentru tot sezonul.
Patru prietene au venit din nordul Italiei ca sa viziteze satele pitoresti din sudul Peninsulei. Dupa luni de carantina li s-a parut o idee buna sa descopere regiunea Molise, mai ales ca au parte de cazare gratuita.
Sara GUGLIELMETTI, TURISTA: “Sunt peisaje incredibile, e mult verde, arata ca o vedere. Si mai este ospitalitatea, esti bine primit in toata regiunea, oamenii sar sa te ajute, sa-ti dea informatii, te fac sa te simti ca acasa.”
Stefano TROTTA, PRESEDINTELE ASOCIATIEI “AMICI DE MORUTTO”: ”Am primit peste 8 mii de cereri din toata lumea, din America, Canada, Australia, Franta, Germania, Norvegia, Rusia, Kazahstan, Asia.”
Vor primi in total 250 de turisti, pana pe 3 octombrie. O zi, din cele 7 ale sejurului, este rezervata contopirii cu obiceiurile si istoria locala. Vizitatorii sunt poftiti la masa in casele oamenilor, vrajiti cu bucate traditionale.
" Hip, hip ura pentru oaspetii nostri! Pofta buna!”
Initiatorul proiectului spera sa convinga si alte sate din imprejurimi sa participe incepand de anul viitor.
Domenico CREDICO, PRIMAR SAN GIOVANNI IN GALDO: ”E o initiativa care poate fi implimentata in toata tara deoarece noi nu avem capacitatea, dar trebuie sa recunoastem ca am pornit de la zero. Oamenii comunica intre ei si am luat aceasta initiativa ca o posibilitate de a pune in valoare arhitectura si natura care sunt esentiale pentru Italia.”
Nominalizata de ziarul The New York Times printre cele 50 de locuri care merita descoperite in 2020, regiunea Molise este relativ necunoscuta chiar si printre italieni. Pe de alta parte, cei peste 500 de oameni, care alcatuiesc populatia stabila a satului, se bucura sa vada fete noi.
Ernesto VICO, PROPRIETARUL UNUI BAR IN SAN GIOVANNI: “Am sesizat o diferenta in bine pentru afacerea mea, fireste, pentru ca 10 cafele in plus pe zi sunt… zece cafele in plus. Pe de alta parte, e placut sa cunosti oameni noi, straini.”
Mult timp dupa aceasta vacanta inedita, turistii isi vor aminti de plimbarile in natura, de descoperirea unor ruine antice si chiar de sumara initiere in dansurile traditionale.

