Vaccinul anti-Covid ar putea ajunge in tara noastra abia incepand din aprilie. Specialistii de la ANSP sustin ca primul lot va fi gratuit si vor fi imunizati doar 20 la suta din cetateni. Responsabilii de la Ministerul Sanatatii ne-au spus ca nu au deocamdata un plan privind procesul de vaccinare.

Stefan GHEORGHITA, MEDIC EPIDEMIOLOG, ANSP: "Republica Moldova a expediat cererea la Covax. Aceasta este o organizatie internationala care se ocupa cu planificarea, acumularea, distribuirea vaccinurilor, inclusiv Covid. Noua ne-au promis ca in primul plan vom fi aprovizionati cu vaccin anti-Covid pentru 20 la suta din populatie.”

Lotul de vaccin va fi gratuit, iar primii vor fi imunizati lucratorii medicali din prima linie, lucratorii sociali si alti angajati ai structurilor de stat. Ulterior, va fi achizitionat un alt lot de vaccin pentru alte categorii de persoane, insa nu este clar cand anume se va intampla acest lucru. Deocamdata nu este clar cum va fi adus vaccinul in tara, unde va fi pastrat si cum va decurge procesul de imunizare.

Cristina STRATULAT, CONSILIER IN COMUNICARE AL MINISTERULUI SANATATII: “A fost creat un grup de lucru din care fac parte specialistii Ministerului Sanatatii, Muncii si Protectiei Sociale, specialisti din cadrul ANSP, dar si ai comisiilor de specialitate care lucreaza acum la un plan privind organizarea procesului de vaccinare contra Covid-19.”

Asta in timp ce in Romania, de exemplu, toate aceste detalii au fost puse deja la punct, iar in urmatoarele zile va demara campania de vaccinare. Luna trecuta, un senator roman, dar si ambasadorul Daniel Ionita au declarat ca Bucurestiul va dona Republicii Moldova o parte  din vaccinurile pe care le va obtine din partea Uniunii Europene.