Copiii din SUA cu varste cuprinse intre 12 si 15 ani pot face vaccinul anti-COVID produs de Pfizer / BioNTech, a anuntat Centrul pentru Controlul si Prevenirea Bolilor din SUA. Vaccinul este in curs de aprobare si in Europa pentru aceasta categorie de varsta si ar urma sa fie administrat adolescentilor din aceasta vara. Un medic pediatru a explicat pentru CNN de ce parintii nu ar trebui sa-si faca probleme in ceea ce priveste imunizarea copiilor.
Multi parinti sunt nesiguri in privinta vaccinarii copiilor, in conditiile in care pe retelele sociale s-au raspandit campanii de dezinformare privind siguranta vaccinurilor.
Nesiguranta exista chiar si in randul unora dintre parintii care s-au vaccinat, dar nu stiu ce efect ar putea avea acest lucru asupra copiilor lor.
Dr. Yvonne Maldonado, care conduce Comitetul pentru boli infectioase al Academiei Americane de Pediatrie, raspunde la principalele intrebaril pe care le pot avea parintii pe acest subiect.
„In calitate de pediatri, nu am fi de acord cu recomandarile - chiar daca acestea provin de la guvern - daca nu am fi convinsi ca vaccinurile sunt sigure si eficiente, data fiind vasta noastra experienta in vaccinarea copiilor pentru a-i mentine sanatosi”, a spus ea.
Vaccinul si fertilitatea
Unii parinti citesc pe retelele sociale ca vaccinul ar putea avea un impact pe termen lung asupra fertilitatii. Deoarece multi copii ajung la pubertate intre 12 si 15 ani, sunt oameni care se tem ca vaccinul impotriva COVID-19 va afecta dezvoltarea copilului lor.
Maldonado spune ca nu exista niciun motiv real pentru astfel de temeri.
„Oamenii spun asta despre fiecare vaccin. Exista un grup de oameni care vorbesc despre ceea ce ei numesc „insuficienta ovariana primara” si au atribuit acest lucru altor vaccinuri in trecut. Nu ma mir daca fac acelasi lucru cu vaccinul anti-COVID”, spune medicul.
„Nu exista dovezi in acest moment ca acest vaccin va afecta dezvoltarea sau fertilitatea. Este o platforma de vaccin ARNm - intra in celula si serveste drept sablon pentru proteina spike in celula umana - care apoi poate stimula dezvoltarea anticorpilor. Cred ca aceasta temere este ridicola”, adauga ea.
Efectele secundare
Sunt si parinti care se tem de posibilele efecte adverse ale vaccinurilor asupra copiilor si de faptul ca acestea i-ar putea impiedica sa mearga la scoala.
„La fel ca orice alt vaccin, copiii se pot simti putin obositi dupa imunizare, dar nu cred ca va fi o reactie adversa majora. Mai mult, efectele secundare care apar in mod obisnuit - o durere in brat, poate ceva roseata la locul injectarii, frisoane - ar trebui sa dispara in 48 de ore. Daca o familie se teme ca micutii ar putea rata o zi de scoala, pot face programarea la vaccin in weekend”, spune medicul.
„Vaccinarea copiilor cat mai curand posibil inseamna ca vor fi protejati mult mai repede”, adauga Maldonado.
Dozajul pentru copii
Vaccinul va fi administrat copiilor cu varste intre 12 si 15 ani in acelasi dozaj care este facut in prezent adultilor.
„Aceste doze au fost bine studiate pe cateva mii de copii de toate varstele si greutatile, intre 12 si 15 ani. Dozajul a fost analizat foarte atent pentru ca vaccinurile sa fie sigure si eficiente”, a explicat medicul.
„Dar, evident, trebuie sa vedem daca doza va fi sau nu diferita la copiii cu varsta sub 12 ani si asta studiem acum. Pot exista diferente la raspunsul imun al copiilor mai mici, in primul rand deoarece ei sunt mai predispusi sa faca febra mai mare, in general, decat adultii si copiii mai mari. Este posibil sa avem nevoie de o doza mai mica pentru copiii mai mici, deoarece raspunsul sistemului imunitar este mult mai robust. Dar aceste studii sunt inca in desfasurare pentru copiii sub 12 ani, deci nu stim inca”, a explicat ea.
Raspunsul sistemului imunitar
Sunt parinti care se intreaba daca raspunsul imunitar al copiilor, care este mai puternic decat in cazul adultilor, ar putea provoca efecte pe termen lung. Maldonado spune ca nu este cazul.
„Acesta nu este un vaccin cu virus viu. Nu este derivat din animale, oameni sau chiar din alte virusuri. Este fabricat din acizi nucleici sintetici. Raspunsul imun la vaccin a fost urmarit extrem de atent pentru a ne asigura ca nu declanseaza o reactie inflamatorie. Nu am vazut acest lucru la niciuna din zecile de milioane de doze care au fost administrate adultilor sau adolescentilor”, a adaugat ea.


