Un studiu efectuat la Universitatea din Oxford arata, potrivit unor rezultate deocamdata preliminare, ca vaccinul COVID-19 dezvoltat de AstraZeneca este eficient impotriva variantei braziliene a noului coronavirus, a declarat pentru Reuters o sursa care are informatii despre acest studiu.

Datele indica faptul ca vaccinul nu va trebui modificat pentru a proteja impotriva variantei despre care se crede ca ar fi proveni din orasul amazonian Manaus, a declarat sursa, care a solicitat sa ramana anonima pentru ca rezultatele studiului nu au fost facute inca publice. Sursa nu a precizat eficacitatea exacta a vaccinului impotriva acestei variante mutante, dar rezultatele complete ale studiului ar urma sa fie publicate in curand, posibil chiar in cursul lunii martie.

Rezultate anterioare au indicat ca vaccinul AstraZeneca - dezvoltat impreuna cu Universitatea Oxford - a fost mai putin eficient impotriva variantei sud-africane, care este similara cu cea din Brazilia. Ca urmare, Africa de Sud a intrerupt, la inceputul lunii trecute, utilizarea vaccinului AstraZeneca in tara, desi OMS a avertizat in privinta unui exces de pesimism.

Brazilia se confrunta in prezent cu un al doilea val al pandemiei, brutal si de lunga durata, miercuri atingand un record de 1.910 decese.

Varianta P1 a coronavirusului se numara printre factorii pe care epidemiologii cred ca ar contribui la o crestere a cazurilor si a deceselor, iar comunitatea stiintifica s-a aratat ingrjorata in privinta rezistentei acestei variante mutante la vaccinuri, scrie Mediafax.

Intre timp, Germania a aprobat administrarea vaccinului anti-COVID AstraZeneca inclusiv persoanelor de peste 65 de ani. Si guvernul francez a autorizat utilizarea acestui vaccin pentru persoanele cu varsta intre 65 si 75 de ani care sufera de comorbiditati. Initial, recomandarea a fost sa nu se administreze vaccinul persoanelor in varsta, intrucat nu existau suficiente studii care sa-i certifice eficienta. In Romania, vaccinul AstraZeneca se administreaza, incepand din 15 februarie, persoanelor cu varste sub 55 de ani.

Sursa: Digi24.ro