Un val de caldura cu maxime de 28 de grade Celsius i-a determinat pe greci duminica sa treaca peste restrictii si sa iasa in numar mare la plaja sau in parcuri, relateaza AFP, preluata de Agerpres.
Potrivit Observatorului national de la Atena, temperatura la Chania, pe insula meridionala Creta, a atins 28,3 grade C in jurul pranzului, una din temperaturile cele mai ridicate inregistrate in ianuarie in ultimii 50 de ani. Asta, in timp ce tot in sudul continentului, dar mai la vest, Spania se confrunta cu cele mai mari caderi de zapada din ultimele decenii, aduse de furtuna Filomena.
Temperaturile obisnuite in aceasta perioada a anului in Grecia sunt de circa 15 grade C.
La Atena, unde termometrele au atins 22 de grade C, oamenii au iesit la plaja, in pietele si parcurile capitalei.
Vantul cald provenind din Africa a adus, de asemenea, mult praf si urmeaza sa mentina temperaturile ridicate pana miercuri in aceasta tara.
Politia a supravegheat situatia pentru a incerca sa evite formarea de grupuri cu multe persoane. Politisti echipati cu portavoce le-au reamintit oamenilor sa respecte distanta sociala si le-au dat amenzi celor care nu purtau masca.
„Este o vreme minunata si noi stam inchisi in casa cea mai mare parte a timpului”, a declarat un barbat la Skai TV, pe plaja Kavouri, in apropiere de Atena, explicand prezenta sa acolo. Multe persoane se plimbau pe plaja, iar cei mai curajosi au intrat in apa marii.
Grecia este in carantina de la inceputul lunii noiembrie, autoritatile incercand sa evite al treilea val al pandemiei dupa sarbatorile de Craciun si Anul Nou. Vineri, restrictiile care urmau sa inceteze pe 11 ianuarie au fost prelungite cu o saptamana.
Luni se vor deschide numai cresele, gradinitele si scolile primare.
Duminica, autoritatile au anuntat 36 de decese noi. Peste 4.000 din cele 5.263 de decese provocate de pandemie in Grecia s-au inregistrat numai in ultimele doua luni.


