Varianta Omicron, semnalata in peste 60 de tari, reprezinta un risc global foarte ridicat si nici vaccinurile, nici boala nu genereaza destui anticorpi contra acestei tulpini, anunta OMS, care precizeaza insa ca datele clinice privind gravitatea infectiei sunt limitate. Expertii spun ca noua tulpina va deveni probabil varianta dominanta de coronavirus in Europa in patru saptamani. Intre timp si China a raportat primul caz cu varianta Omicron a coronavirusului.
Incertitudini considerabile planeaza asupra Omicron, detectat pentru prima data luna trecuta in Africa de Sud si in Hong Kong, ale carui mutatii ar putea duce la o transmisibilitate mai mare si la mai multe cazuri de COVID-19.
In prima sa evaluare de dupa 29 noiembrie, Organizatia Mondiala a Sanatatii anunta ca exista indicii preliminare ca persoanele vaccinate si cele infectate anterior nu acumuleaza suficienti anticorpi pentru a se feri de o infectie cu Omicron.
Si cercetatorii de la Universitatea din Oxford au publicat ieri o analiza de laborator care a evidentiat o scadere substantiala a anticorpilor neutralizanti impotriva Omicron la persoanele care au primit doua doze de vaccin COVID-19. O a treia inoculare ar restabili un nivel de protectie prin anticorpi impotriva Omicron.

