Presedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a anuntat ca scoala nu se va relua fizic in acest an in tara sa din cauza pandemiei de coronavirus, relateaza AFP, citata de Agerpres.
Masura a fost luata “uitandu-ne la redeschiderea scolilor in lume”, care a dus la o inmultire a contaminarilor, a explicat Nicolas Maduro in legatura cu anul scolar 2020-2021, care este prevazut sa inceapa in aceasta saptamana in Venezuela. “Fara niciun dubiu, revenirea fizica in clase nu ajuta la tinerea sub control a pandemiei, asa ca nu va exista o intoarcere la clasa in Venezuela. Vom vedea apoi daca vom reveni in ianuarie”, a spus duminica seful statului intr-o alocutiune televizata. “Nu va faceti griji. Vom mentine serviciile educative ale tarii prin internet, prin cursuri online”, a dat asigurari el de la palatul prezidential Miraflores de la Caracas.
Dupa declansarea pandemiei, guvernul socialist a suspendat activitatile scolare cu prezenta fizica in cadrul unei stari de carantina impuse la mijlocul lunii martie si inca in vigoare. Prin urmare, guvernul a propus un amestec de cursuri transmise de televiziunea de stat si teme si lectii sustinute pe internet, inclusiv pe retele de socializare, si prin radio, pentru a finaliza anul scolar 2019-2020. Nicolas Maduro a mai dispus reluarea masurilor de izolare intarite pe intregul teritoriu al tarii in cadrul schemei “7+7”, in vigoare din iunie.


