Guvernul roman a modificat, printr-o hotarare adoptata in sedinta din 17 iulie, conditiile in care moldovenii cu pasaport roman pot calatori in strainatate cu copiii minori.


Astfel, conditiile au fost simplificate, potrivit unui comunicat de presa transmis de MAI al Romaniei. 

”Guvernul a aprobat în sedinta de marti, 17 iulie a.c., Hotarârea pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor români în strainatate, aprobate prin Hotarârea Guvernului nr. 94/2006. Actul normativ vizeaza armonizarea Normelor de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind libera circulatie cu modificarile aduse legii în octombrie 2016, având drept scop simplificarea conditiilor de calatorie în strainatate a cetateanului român minor”, se spune în comunicat.

Astfel, au fost modificate prevederile referitoare la exprimarea acordului unuia dintre parinti cu privire la iesirea din tara a copilului împreuna cu celalalt parinte, fiind creata posibilitatea exprimarii unui singur acord pentru o perioada de pâna la 3 ani si pentru mai multe calatorii în strainatate. Legea stabileste termenul maxim de trei ani, dar parintele poate sa-si dea acordul pentru perioade mai scurte sau pentru fiecare calatorie în parte ca si pâna acum. Totodata, a fost eliminata obligativitatea mentionarii scopului deplasarii si rutei.

Parintele poate sa îsi revoce acordul în orice moment prin depunea unei petitii la orice structura de relatii cu publicul a Politiei de Frontiera care, în regim de urgenta, va introduce o alerta în baza de date si va informa structurile din punctele de frontiera care nu vor permite iesirea din tara a minorului.

În cazul minorilor cu domiciliul sau resedinta în statul de destinatie nu va mai trebui prezentat acordul celuilalt parinte.

De asemenea, actul normativ introduce posibilitatea ca pasaportul simplu electronic sa fie expediat la adresa din strainatate indicata de titular sau de persoana care a formulat cererea.

”Totodata, au fost introduse prevederi referitoare la exceptarea de la procedura de supralegalizare sau aplicare a apostilei de la Haga pentru documentele eliberate de autoritati oficiale din statele cu care România a încheiat tratate de asistenta juridica ce prevad scutirea de astfel de formalitati”, potrivit MAI.