Prim-ministrul ungar Viktor Orban afirmă că președintele rus Vladimir Putin ar fi primit în vizită de Ungaria „cu toate onorurile”, dacă liderul de la Kremlin ar alege să efectueze o vizită oficială în țara sa, relatează Lenta, unul dintre cele mai populare site-uri de știri din Rusia, potrivit hotnews.ro.

Orban a făcut comentariul scurt în cadrul unui interviu mai amplu acordat postului francez LCI, în cadrul căruia a îndemnat Europa să nu fie atât de preocupată de liderul de la Kremlin.

„Țările europene ar trebui să înceteze să se mai gândească la președintele rus Vladimir Putin, pentru că ar trebui să se gândească în primul rând la ele însele și la interesele lor”, a declarat el pentru presa franceză.

„Nu ar trebui să ne gândim la Putin, ci în primul rând la noi înșine. Nu ar trebui să măsurăm Europa prin figura liderului rus. Avem propriile noastre interese. Trebuie să fim puternici – atât cu Rusia, cât și fără ea”, a mai spus Viktor Orban.

Anterior, Orban a declarat că sancțiunile europene împotriva Rusiei distrug Ungaria și întreaga Europă. Potrivit acestuia, Uniunea Europeană încalcă suveranitatea țărilor sale membre, dar, în același timp, nu reușește să depășească crizele care o macină.

Ungaria l-a primit deja în vizită pe Benjamin Netanyahu

Comentariile lui Viktor Orban privind primirea lui Vladimir Putin în vizită în Ungaria vin la mai puțin de o lună după ce parlamentul de la Budapesta a adoptat o lege privind retragerea țării din Curtea Penală Internațională (CPI). Ca țară semnatară, Ungaria ar fi fost obligată să îl aresteze pe liderul de la Kremlin în virtutea mandatului emis de CPI pe numele acestuia în martie 2023, pentru crime de război.

La începutul lunii aprilie, Ungaria a ignorat mandatul de arestare emis de CPI pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu, pe care Orban l-a primit în vizită la Budapesta.

CPI anunțase în noiembrie anul trecut că a emis mandate de arestare pentru Netanyahu, pentru fostul său ministru al apărării Yoav Gallant, precum și pentru liderul Hamas, Mohammed Deif.

Hamas a confirmat în ianuarie că Deif a murit în timpul războiului purtat împotriva Israelului. CPI a revocat mandatul de arestare emis pe numele său o lună mai târziu.