Revelionul s-a transformat într-o noapte de haos în Olanda, unde poliția și serviciile de urgență au fost ținta unor atacuri violente fără precedent. Forțele de ordine au fost vizate cu artificii, materiale explozive improvizate și cocktailuri Molotov, în mai multe orașe din țară. Bilanțul nopții dintre ani include morți, zeci de răniți și distrugeri majore.

Autoritățile olandeze vorbesc despre un nivel de violență fără precedent în noaptea de Revelion, pe fondul folosirii pe scară largă a artificiilor și materialelor explozive improvizate. Polițiștii și pompierii au fost atacați în mai multe localități, în timp ce încercau să intervină la incidentele provocate de focurile de artificii.

Șefa Sindicatului Poliției Olandeze  a declarat că a fost lovită direct cu artificii și alte materiale explozive în timpul unei intervenții la Amsterdam, descriind situația drept extrem de gravă. Atacuri similare au fost raportate în orașe precum Breda, unde forțele de ordine au fost vizate cu sticle incendiare.

La Rotterdam, spitalul oftalmologic al orașului a tratat 14 persoane cu leziuni oculare provocate de artificii, dintre care 10 erau minori. Doi dintre pacienți au avut nevoie de intervenții chirurgicale, potrivit medicilor. Incendiile s-au soldat și cu pierderi de vieți omenești. Presa locală a relatat că un adolescent de 17 ani și un bărbat de 38 de ani au murit în urma unor explozii provocate de artificii. În acest context, autoritățile olandeze anunță înăsprirea legislației privind utilizarea artificiilor. Interdicția asupra artificiilor neomologate urmează să intre în vigoare în 2026. Potrivit Asociației Olandeze de Pirotehnie, în acest an, cheltuielile pentru artificii au atins un nivel record, de aproximativ 129 de milioane de euro.