Noi tensiuni au izbucnit, sambata, la granita dintre Venezuela si Columbia, unde zeci de persoane voiau sa traverseze un pod. Astfel, militarii venezueleni au folosit gaze lacrimogene asupra populatiei.
UPDATE : Doua persoane au fost ucise de fortele de ordine venezuelene, iar alte 17 au fost ranite, sâmbata, la granita cu Brazilia, informeaza BBC News. Totodata, mai multi ofiteri din Garda Nationala ar fi dezertat, scrie CNN.
Cei trei militari si-au abandonat posturile de pe Podul International Simon Bolivar, care face legatura între Columbia si Venezuela, si au cerut ajutor Departamentului de Imigratie din Columbia.
Într-o postare pe Twitter, presedintele Nicolas Maduro a afirmat ca oamenii s-au mobilizat în Caracas si în restul tarii.
„Iesim pe strazi sa ne aparam independenta”, a îndemnat el cetatenii.
Si presedintele autoproclamat Juan Guaido, lider al opozitiei, s-a adresat cetatenilor. El a afirmat ca militarii care si-au parasit posturile nu sunt dezertori, pentru ca au decis sa fie „de partea poporului si a Constitutiei.”
„Avansul libertatii si democratiei e de neoprit”, a spus el.
ora 16.00: Autoritatile de la Caracas au decis cu o zi înainte sa închida acest pod, printre altele, pentru a împiedica intrarea în tara a ajutorului umanitar planificata de opozitie, informeaza AFP, citat de Agerpres.
„Vrem sa muncim!”, a scandat multimea în fata membrilor Garzii Nationale venezuelene si a politiei antirevolta care au blocat podul Francisco de Paula Santander, unul dintre cele patru poduri care leaga statul Tachira de Columbia.
![]()
În Urena, protestatarii au aruncat cu pietre în soldati, care au raspuns cu gaze lacrimogene, potrivit imaginilor transmise în direct de televiziunile locale, relateaza dpa.
Multi oameni din regiune trec frecvent granita în Columbia pentru a munci sau pentru a merge la cumparaturi. Cu toate acestea, guvernul venezuelean a anuntat vineri ca a închis complet punctele de trecere a frontierei de la granita cu Columbia, invocând presupuse „amenintari la adresa suveranitatii tarii din partea statului vecin”, de unde opozitia regimului de la Caracas asteapta intrarea, în cursul zilei de sâmbata, a ajutoarelor umanitare donate de mai multe tari si depozitate în orasul de frontiera columbian Cucuta.
![]()
Aproximativ 600 de tone de alimente, suplimente nutritive, medicamente si produse de igiena venite în principal din Statele Unite sunt stocate în Cucuta. Ajutorul a fost donat la cererea liderului opozitiei venezuelene, Juan Guaido, recunoscut de zeci de tari ca presedinte interimar al Venezuelei.
Pe de alta parte, patru soldati venezueleni au dezertat si au trecut frontiera în Columbia, a informat un purtator de cuvânt al autoritatii pentru migratie din Columbia.
Trei dintre ei au traversat podul Simon Bolivar, care leaga cele doua tari. Ei au folosit un tanc de mici dimensiuni pentru a scapa, a spus purtatorul de cuvânt. Cei trei au cerut ajutor autoritatii pentru migratie din Columbia.
Cel de-al patrulea soldat „s-a predat” pe un alt pod la frontiera, Francisco de Paula Santander, a mai spus purtatorul de cuvânt.


