Imaginile in care apare comandantul ucrainean al unei unitati de drone „Ptakhi Madyar” (Pasarile lui Magyar) din Bahmut au devenit virale in ziua in care Evgheni Prigojin l-a pus in mare dificultate pe Vladimir Putin. Robert Brovdi se uita pe o tableta pentru a urmari cum evolueaza luptele interne din Rusia in timp ce mananca popcorn.

Comandantul ucrainean Robert Brovdi, cunoscut sub indicativul „Magyar”, a fost filmat de sotia sa in timp ce „ataca” o cantitate impresionanta de floricele de porumb in ce urmarea cu interes ce se intampla in Rusia, sambata, cand Prigojin si-a asmutit trupele spre Moscova pentru a decapita conducerea armatei ruse.

Unitatea condusa de Brovdi este o formatie tactica de recunoastere cu ajutorul aeronavelor fara pilot. Unitatea a devenit faimoasa pe platformele de socializare in mare parte datorita inregistrarilor video publicate de comandantul sau, unul dintre cei mai cunoscuti militari ucraineni.

Numeroase inregistrari video publicate pe retelele de socializare cu luptele din preajma Bahmut, unde fortele ruse au declansat o ofensiva la inceputul lunii august 2022, au aratat rolul crucial jucat de dronele de recunoastere in aceasta sectiune a frontului, unde sunt folosite pentru a coordona de aproape loviturile de artilerie si actiunile de la sol.

Val de ironii dupa revolta lui Prigojin

In timp ce rusii erau luati prin suprindere de ce se intampla in tara lor, dupa un an si 4 luni in care propaganda a ascuns evenimentele legate de razboi, ucrainenii si nu numai au ironizat situatia in care a fost pus presedintele rus, Vladimir Putin, chiar de aliatul sau, Evgheni Prigojin.

Cei mai multi sugerau ca totul s-a terminat prea repede si nu au avut timp sa consume cantitatile imense de popcorn, care au disparut brusc din magazine la inceputul conflictul intern din Rusia.

Un internaut isi imagineaza si o sceneta in care personajul principal este presedintele american Joe Biden, care poarta o discutie cu Kievul: „Poftim? Vreti popcorn? Nu avioane F16?”.