Organizatia Mondiala a Sanatatii ia in considerare declararea “urgentei internationale”, dupa ce autoritatile din China, au anuntat ca noul virus gripal descoperit acolo se transmite de la om la om.
Oficial sunt 6 morti si aproape 300 de bolnavi, insa pneumonia virala a ajuns si in Tailanda, Japonia sau Coreea de Sud. Este doar o chestiune de timp, pana cand Europa, si implicit Romania, se vor confrunta cu aceasta problema.
O sedinta de urgenta va avea loc miercuri, la OMS, pentru stabilirea unui plan de masuri in vederea evitarii unei pandemii.
Noul virus gripal se raspandeste rapid in China, iar autoritatile sanitare de acolo au confirmat ca cel putin doua persoane s-au imbolnavit direct prin transmiterea virusului de la om la om.
Alexandru Rafila, presedintele Societatii Romane de Microbiologie: „Va ajunge cu siguranta si in Europa, problema e cand va ajunge interactiune aceasta apropiata a omului cu animalul, dupa mutatii fac posibila transmiterea de la animal la om si apoi tot din cauza mutatiilor de la om la om poate produce imbolnaviri la care nu avem un raspuns rapid.″
Pentru Romania riscurile sunt mai mici pentru ca nu avem zboruri directe spre China. Deocamdata, Ministerul Afacerilor Externe recomanda evitarea deplasarilor in provincia Hubei din China, insa cei care totusi ajung acolo si au probleme pot suna la Ambasada, respectiv la Consulatul Romaniei din Hong Kong si Shanghai.
Noua amenintare face parte din familia de virusuri care au provocat Sindromul Acut Respirator Sever si Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu, care au ucis peste 1.400 de persoane.
Simptomele virusului
Simptomele sunt comune mai multor boli respiratorii: febra, tuse, stranut, respiratie dificila.
Deocamdata nu poate fi vorba de punerea pe piata a unui vaccin impotriva coronavirusurilor. Analiza detaliata a tulpinii dureaza cel putin 2-3 ani, iar apoi trebuie facute testari pe animale de laborator si voluntari pentru a fi evitata aparitia reactiilor adverse.
Vom putea avea insa teste de depistare rapida a virusului nou si in Romania. Dar, pentru a evita imbolnavirea e bine sa luam masurile elementare: sa utilizam masti care acopera gura si nasul, sa ne spalam corect pe maini si sa stranutam in servetele sau in batista.
Pana acum, in Asia au fost confirmate 291 de cazuri iar 6 oameni au murit. Alti 922 de pacienti raman sub observatie. Multi dintre bolnavi au avut o legatura cu o mare piata din zona Wuhan unde se vand en-gross peste, fructe de mare si animale.
S-au impus verificari drastice pe aeroportul din Wuhan si in gari, iar spitalele din orasele unde au fost descoperite cazuri au primit kit-uri de testare pentru a depista cat mai repede persoanele infectate.
Derek Gatherer, Lancaster University: „Toti pasagerii care pleaca sunt scanati pentru a vedea daca au febra, ceea ce ar putea indica o infectie cu virusul. Chiar si asa, in cazul acestui tip de virusuri, se intampla de multe ori ca pacientii sa fie contagiosi inainte sa apara simptomele.”
Virusul a depasit granitele Chinei
Virusul a depasit insa granitele si a fost confirmat la 4 persoane din Thailanda, Japonia si Coreea de Sud.
Autoritatile din Australia, Singapore, Japonia dar si cele din Hong Kong si Taiwan scaneaza toti pasagerii care vin din orasul chinezesc Wuhan. Inca de saptamana trecuta, americanii au anuntat masuri similare pe aeroporturile din San Francisco, Los Angeles si New York.
Organizatia Mondiala a Sanatatii atrage atentia ca putem asista la o raspandire pe scara larga a noului virus si recomanda tuturor tarilor monitorizare activa, preventie si pregatiri pentru o eventuala interventie.


