Presedintele rus Vladimir Putin a ordonat crearea unei „zone economice speciale” in regiunea rusa Belgorod, aflata la granita cu Ucraina, relateaza Lenta, citand un decret publicat pe site-ul Kremlinului, scrie hotnews.ro

Publicat:13.02.2024, 15:44

Punerea in aplicare a ordinului a fost incredintata guvernului rus condus de premierul Mihail Misustin si autoritatilor regionale din Belgorod, acestea avand la dispozitie pana in data de 15 mai sa puna in aplicare dispozitiile date de liderul de la Kremlin, potrivit documentului.

Acesta ii numeste direct pe premierul Misustin si pe guvernatorul Regiunii Belgorod, Viaceslav Gladkov, ca fiind responsabili de implementarea ordinului.

Gladkov a declarat in luna ianuarie ca regiunea trece prin „momente dificile” dupa ce fortele ucrainene si-ar fi intensificat bombardamentele si atacurile cu drone asupra sa. Rusia acuza Ucraina inca din primele luni ale razboiului ca lanseaza atacuri asupra civililor din Belgorod, afirmatii respinse de Kiev.

Rusia acuza Ucraina ca a atacat cu rachete Belgorodul

Autoritatile din Belgorod au declarat pe 10 februarie starea de urgenta din cauza „amenintarii cu rachete”, sfatuindu-i pe locuitori sa se adaposteasca in camere sigure si sa nu se apropie de ferestre. Starea de urgenta a fost insa ridicata in aceeasi zi.

Autoritatile regionale au lansat un avertisment asemanator si pe 5 ianuarie, vehiculand atunci posibilitatea evacuarii capitalei administrative a regiunii, orasul omonim.

Rusia afirma ca 14 persoane au fost ucise si peste 160 au fost ranite intr-un atac cu rachete lansat de Ucraina asupra Belgorodului la sfarsitul lunii decembrie a anului trecut.

„Presedintele Vladimir Putin a fost informat de atacul armatei ucrainene asupra zonelor rezidentiale din Belgorod”, a declarat atunci Dmitri Peskov, purtatorul de cuvant al Kremlinului.

Atacul ucrainean ar fi avut loc dupa ce Rusia a lansat in cursul aceleiasi zile un atac aerian masiv asupra oraselor ucrainene, ucigand zeci de civili si ranind sute de persoane, potrivit autoritatilor de la Kiev.