Dupa ce si-a petrecut ultimul an asigurandu-i pe rusi ca victoria este inevitabila in razboiul impotriva Ucrainei, Kremlinul isi concentreaza eforturile pentru a reduce asteptarile si pentru a elabora un plan de urgenta, scrie stirileprotv.ro.

Acesta urmareste diminuarea impactului unei posibile infrangeri.Un nou manual pregatit de administratia prezidentiala a Rusiei si distribuit armatei de propagandisti ai Kremlinului contine cateva instructiuni surprinzatoare: Nu "subestimati" contraofensiva iminenta a Ucrainei si nu raspanditi ideea ca Kievul nu este, cumva, "pregatit" pentru ea.

Jurnalisti ai publicatiei independente de stiri Meduza au obtinut o copie a manualului si citeaza surse apropiate Kremlinului, transmite Yahoo News.

„Daca ofensiva nu va avea succes, se va putea spune: armata [Rusiei] a respins eficient un atac superior ca putere", ceea ce va face ca "victoria" sa fie cu atat mai impresionanta, au declarat sursele citate.

Dar, poate mai important, au explicat sursele, daca armata ucraineana reuseste sa recupereze teritorii si sa revendice victorii pe campul de lupta „cu ajutorul armelor din SUA si Europa", pierderile Rusiei vor fi de inteles - la urma urmei, au avut de infruntat „intregul Occident".

In acest caz, au spus sursele, armata rusa va fi, de asemenea, vazuta ca fiind cea care "a rezistat".

Iar in cazul in care vreun cetatean rus incepe sa se intrebe despre fondurile colosale pe care guvernul le directioneaza catre aceleasi teritorii ucrainene pe care le-a decimat inainte de a le declara „parte a Rusiei", propagandistii sunt sfatuiti sa se fereasca de acest subiect.

In schimb, atasatii de presa ai Kremlinului vor ca portavocile lor sa scoata materiale despre modernizarea de catre Rusia a scolilor si gradinitelor, sau a spitalelor.

„Este clar ca vor exista probleme cu economia si este clar de ce. Cheltuielile pentru „operatiunea militara speciala" nu se vor duce nicaieri", a declarat o sursa apropiata administratiei prezidentiale, mentionand ca fondurile vor merge catre „noile regiuni" mai degraba decat catre cele vechi, iar oamenii se vor simti inevitabil neglijati. „Este mai bine sa nu se arate in sume specifice cat de mult a fost luat [pentru noile regiuni]".

Noua orientare a Kremlinului reprezinta o rasturnare uimitoare fata de propaganda de acum un an, cand propagandistii inca mai promovau ideea ca Rusia va renaste in curand ca o superputere puternica, preluand controlul unor portiuni uriase din Ucraina.

La acea vreme, razboiul era inca o realitate indepartata pentru multi rusi - spre deosebire de situatia din prezent, cand chiar si locuitorii din Sankt Petersburg si Moscova se tem din cauza atacurilor cu drone si chiar, in unele cazuri, a „porumbeilor ucraineni" purtatori de bombe.

Paradele de 9 mai, anulate sau restranse
Preocuparile legate de securitate au fost invocate ca motiv pentru anularea in unele orase din Rusia a manifestatiilor de Ziua Victoriei, din 9 mai.

Chiar si la Moscova, la cea mai mare parada de Ziua Victoriei din acest an se va renunta la traditionala procesiune a Regimentului Nemuritorilor, in cadrul careia mii de oameni marsaluiesc purtand portretele celor dragi care au murit luptand in cel de-al Doilea Razboi Mondial. Se pare ca autoritatile s-au temut ca unii oameni ar putea sa se prezinte purtand portrete ale militarilor ucisi in Ucraina, atragand involuntar atentia asupra pierderilor uluitoare de acolo.

Kremlinul ar fi dat instructiuni propagandistilor sai sa nu „dea importanta" pregatirilor pentru parada.

Iar oficialii moscoviti sunt, de asemenea, in alerta maxima cu privire la orice potentiale perturbari ale paradei: lucratorii serviciilor publice au primit ordin sa patruleze prin oras in cautarea de bombe sau drone inainte de eveniment, potrivit Sota.

Aceasta masura a fost luata dupa ce un bancher ucrainean a oferit public 20 de milioane de grivne (aproximativ 545.000 de dolari) oricui poate proiecta o drona - in mod ideal pictata cu "Glorie Ucrainei!" - care sa aterizeze in Piata Rosie din Moscova in mijlocul paradei.