Presedintele rus Vladimir Putin a declarat luni ca Occidentul nu a reusit sa divizeze societatea rusa, in ciuda „agresiunii sanctiunilor” impuse Rusiei si cetatenilor sai.

Potrivit lui Putin, poporul rus a dat dovada de „unitate” ca „niciodata inainte”, subliniind ca incercarile de a distruge societatea din interior au esuat. De asemenea, Putin a mentionat ca toate mecanismele folosite pentru a-si sprijini cetatenii in fata sanctiunilor ar trebui sa functioneze „fara probleme” la toate nivelurile, potrivit Baha.com.

In timpul sedintei consiliului de administratie de la Procuratura Generala, presedintele a declarat, ca Serviciul Federal de Securitate al Rusiei a oprit un „grup terorist” care planuia atacuri care vizau jurnalisti rusi proeminenti.

SUA, o noua avertizare din partea Rusiei

Altfel, Rusia a avertizat Statele Unite impotriva trimiterii de noi arme in Ucraina, a declarat ambasadorul Moscovei la Washington.

„Am subliniat inacceptabilitatea acestei situatii cand Statele Unite varsa arme in Ucraina si am cerut incetarea acestei practici”, a declarat Anatoli Antonov intr-un interviu la canalul de televiziune Rossia 24, informeaza Agerpres, citand Reuters.

Antonov a spus ca a trimis o nota diplomatica oficiala Washingtonului exprimand ingrijorarile Rusiei. El a adaugat ca astfel de livrari de arme din Statele Unite vor agrava si mai mult situatia.

Seful diplomatiei Washingtonului si secretarul american al apararii s-au intalnit cu presedintele ucrainean Volodomir Zelenski la Kiev duminica seara, promitand o noua asistenta in valoare de 713 milioane de dolari pentru guvernul lui Zelenski si alte tari din regiune temandu-se de agresiunea rusa.

La inceputul lunii aprilie, presedintele american Joe Biden a anuntat o asistenta militara suplimentara de 800 milioane de dolari pentru Ucraina, extinzand sistemele furnizate pentru a include artilerie grea.

Zelenski a solicitat Occidentului mai multe arme

Zelenski a cerut liderilor americani si europeni sa livreze Kievului arme grele si echipamente. Mii de persoane au fost ucise si milioane stramutate de cand Rusia a trimis trupe in Ucraina la 24 februarie in ceea ce ea numeste „operatiune militara speciala” pentru „demilitarizarea” tarii vecine.

Invazia Ucrainei de catre Rusia la 24 februarie a ucis mii de persoane, a stramutat milioane si a ridicat temeri asupra unei confruntari mai ample intre Rusia si Statele Unite, de departe cele mai mari doua puteri nucleare ale lumii.

Presedintele Vladimir Putin spune ca „operatiunea militara speciala” in Ucraina este necesara deoarece Statele Unite folosesc Ucraina pentru a ameninta Rusia si Moscova trebuie sa se apere impotriva persecutiei vorbitorilor de limba rusa.

Ucraina si Occidentul declara ca Rusia a inceput un razboi neprovocat de agresiune, aminteste Reuters.

Sursa: