Presedintele Volodimir Zelenski a cerut din nou ca tara sa sa adere rapid la NATO. In contextul in care azi si maine, ministrii apararii din tarile membre se intalnesc la Bruxelles si vor discuta, printre altele, despre summitul Aliantei, programat pentru luna viitoare la Vilnius. Analistii cred ca Ucraina nu va primi termene specifice pentru aderarea la NATO, ci mai degraba garantii de securitate post-conflict.
Pe fundalul contraofensivei incepute acum o saptamana, presedintele Volodimir Zelenski cere ca tara sa sa fie acceptata rapid in NATO.
Volodimir ZELENSKI, PRESEDINTELE UCRAINEI: „Acesta este momentul exact in care presupunerile rusesti ca cineva din NATO inca se teme de Rusia trebuie sa fie complet spulberate. Astfel de ipoteze alimenteaza ambitiile agresive ale Rusiei. Trebuie si putem sa le neutralizam.”
Ministrii Apararii din tarile NATO se intalnesc azi si maine la Bruxelles, pentru a pregati summitul din iulie si nu vor ocoli nici tema aderarii Ucrainei la NATO.
Jens STOLTENBERG, SECRETARUL GENERAL AL NATO:„La summitul de la Vilnius vom transmite un mesaj de sprijin puternic si de solidaritate cu Ucraina si vom fi clari ca viitorul Ucrainei este in NATO.”
Analistii cred ca membrii NATO vor oferi Ucrainei garantii de securitate post-conflict. In ceea ce priveste apartenenta la Alianta, Kievului i se va permite sa adere la NATO fara un plan de actiune pentru aderare - ca Finlanda si Suedia. Adica, daca va fi invitata in bloc, Ucraina se va putea alatura aproape imediat. Singura intrebare este cand va ajunge aceasta invitatie - cel mai probabil, aici nu vor fi anuntate termene limita.
Jens STOLTENBERG, SECRETARUL GENERAL AL NATO: „Ucraina si aliatii vor decide cand este timpul ca Ucraina sa devina membra a Aliantei.”
Jens Stoltenberg a solicitat din nou intensificarea ajutorului militar occidental pentru armata ucraineana, pentru continuarea contraofensivei.
Jens STOLTENBERG, SECRETARUL GENERAL AL NATO:„Nu stim daca acesta va fi un punct de cotitura in razboi, dar vedem ca Ucraina avanseaza si elibereaza tot mai multe teritorii. Cu cat mai multe castiguri face Ucraina, cu atat mai puternica este pozitia ei la masa negocierilor."
Stoltenberg a transmis ca asteapta noi anunturi de furnizare de armament si munitii pentru Ucraina la noua reuniune a formatului Ramstein, care va avea loc astazi. Trupele ucrainene au atacat saptamana trecuta pe doua sectoare ale frontului din sud-estul Ucrainei, lansand mult asteptata contraofensiva. O saptamana mai tarziu, bilantul provizoriu al operatiunii, conform datelor prezentate de responsabilii militari ucraineni, este recucerirea a sapte sate si recuperarea a doar circa 90 de kilometri patrati de teritoriu. In schimb, armata ucraineana a pierdut in primele zile ale contraofensivei numeroase arme grele occidentale, inclusiv tancuri germane Leopard-2 si mai ales blindate americane Bradley, dar o mare parte din trupele ucrainene pregatite pentru contraofensiva nu au fost inca angajate in lupte. Potrivit unor analisti citati de Reuters, numai trei din cele 12 brigazi ucrainene de infanterie mecanizata pregatite pentru contraofensiva au participat la actiunile din ultima saptamana.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

