Presedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat, vineri, ca un razboi cu Rusia „este o posibilitate” si ca isi doreste sa aiba o intalnire de substanta cu Vladimir Putin, relateaza Reuters.

Zelenski a fost intrebat la Summit-ul pentru Strategie Europeana de la Ialta daca intr-adevar s-ar putea ajunge la o situatie de „razboi total” intre Ucraina si Rusia, in contextul anexarii ilegale a peninsule Crimeea de catre Rusia si a razboiului cu separatistii pro-rusi din estul tarii.

„Cred ca un astfel de razboi ar putea sa izbucneasca. E cel mai rau lucru care se poate intampla, dar exista aceasta posibilitate”, a spus Zelenski.

Kievul sustine ca in urma conflictului din estul Ucrainei au murit 14.000 de oameni din 2014 si pana astazi.

Zelenski spune ca relatiile cu Statele Unite ale Americii s-au imbunatatit in ultima perioada, dar s-a plans de faptul ca Ucraina nu a primit un raspuns clar la solicitarea de a se alatura Aliantei Nord Atlantice – o miscare care cu siguranta ar provoca furia Moscovei.

„Nu am primit un raspuns clar in ce priveste aderarea Ucrainei la NATO. Ucraina este pregatita de multa vreme”, a mai spus liderul de la Kiev. El a adaugat si ca refuzul de a primi Ucraina „va slabi NATO si va face jocul Rusiei”.

Tensiunile dintre Ucraina si Rusia s-au intensificat la inceputul anului, cand luptele din estul Ucrainei au escaladat, iar Rusia a masat un numar mare de trupe la granita. Atunci, Zelenski i-a cerut lui Putin o intalnire chiar in zona de conflict.

„Sincer, nu am timp sa ma gandesc la el (n. red. - Vladimir Putin). Sunt mai interesat de posibilitatea de a ne intalni pentru a avea o discutie substantiala, nu doar la nivel declarativ, asa cum face cu unele state.

In acest moment nu mi se pare ca e interesat sa rezolve problemele din estul Ucrainei si sa incheie razboiul”, a adaugat Volodimir Zelenski.

Sursa: Digi24.ro