Mai multe tari balcanice au fost afectate de caderi masive de zapada sau de precipitatii abundente, generand perturbari ale traficului si pene de electricitate.
Înainte sa ajunga la noi, viscolul i-a lovit pe vecinii bulgari. În nordul Bulgariei e în vigoare un cod portocaliu de ninsori si vânt periculos. Zapada a provocat accidente si a dat peste cap transportul din capitala.
La rândul lor, Croatia si Bosnia, care s-au confruntat cu ninsori abundente la începutul lunii, sunt lovite acum de inundatii.
Viscolul a provocat zeci de accidente pe soselele alunecoase din nordul Bulgariei. În cel mai grav dintre ele, o coliziune între un autobuz si un camion, au fost raniti sase oameni.
Ninsorile au paralizat traficul în comun la Sofia. La orele de vârf, pietonii au asteptat autobuzele chiar si 60 de minute pe un frig patrunzator. Soferii care s-au grabit sa îsi schimbe cauciucurile de iarna cu cele de vara au ramas blocati în zapada.
Topirea zapezilor în ritm rapid si ploile torentiale au provocat inundatii în estul Croatiei si în vestul Bosniei. Trei râuri care curg pe teritoriul celor doua tari au iesit din matca si au inundat numeroase localitati de pe mal.
Viitura a depasit fara probleme digurile construite din saci cu nisip de cei aproape 600 de militari mobilizati de autoritati. Apele au distrus zeci de gospodarii din Bosnia.
Localnic: “Nu mi-a mai ramas nimic. Am pierdut tot. Cât mai trebuie sa înduram? Ne tot spun ca nivelul râului scade, dar eu nu îi cred.”
Un localnic si-a folosit barca pentru a-i ajuta pe satenii din asezarile izolate.
Localnic: “Fac asemenea drumuri de urgenta de trei zile. Îi duc pe oameni la doctor, duc copiii la scoala, îi duc pe unii oameni care trebuie sa ajunga la locul de munca.”
Tot în Bosnia, militarii au fost trimisi sa ajute la evacuarea oamenilor din patru sate amenintate de viitura. În alte localitati, salvatorii au adus cu barcile alimente si apa pentru batrânii care nu au vrut sa-si abandoneze casele.


