Constructorul aeronautic european Airbus a elaborat planuri de rezerva pentru a putea scoate treptat din productie modelul A380, cel mai mare avion de pasageri din lume, daca nu va reusi sa obtina o noua comanda din partea Emirates Airlines, au declarat pentru Reuters mai multe surse apropiate situatiei, scrie Agerpres.

Cel mai mare avion de pasageri din lume, cu pâna la 544 de locuri, Airbus A380, a fost lansat în 2007, însa în prezent viitorul sau este sub semnul întrebarii din cauza vânzarilor modeste, pe masura ce companiile aeriene se îndreapta spre avioanele cu doua motoare si un consum mai mic de combustibil.

Începând din luna martie 2015 si pâna în prezent, Airbus nu a vândut niciun singur A380, înregistrând doar anularea comenzilor pentru doua aparate.Ca urmare a reducerii vânzarilor, Airbus a redus ritmul de productie pentru avioanele A380 de la un vârf de 30 de unitati pe an pâna la opt exemplare pe an în 2019, în speranta ca vânzarile îsi vor reveni.

"Daca nu va veni o noua comanda de la Emirates, Airbus va demara procedurile pentru pune capat productiei de A380", a declarat o sursa din apropierea acestui dosar. O a doua sursa de la un furnizor a apreciat ca o astfel de decizie este logica având în vedere cererea redusa.

Cu toate acestea, orice reducere va fi una graduala, pentru a permite Airbus sa produca avioanele A380 care se mai afla pe carnetul de comenzi, în principal pentru Emirates. Potrivit Reuters, constructorul european are suficiente comenzi pentru a continua sa produca A380 pâna la începutul urmatorului deceniu la actualul ritm de productie.

Emirates Airlines, companie aeriana controlata de emiratul Dubai, este de departe cel mai mare cumparator de avioane A380 cu 142 de exemplare comandate si 100 livrate deja. Un aparat A380 are un pret de catalog de 436 milioane de dolari.

Discutiile dintre Airbus si Emirates Airlines pentru o noua comanda de 36 de aparate A380, cu o valoare de catalog de 16 miliarde de dolari, au fost suspendate la salonul aeronautic de la Dubai care a avut loc luna trecuta.

Între timp discutiile au fost reluate, dar nu exista semnale ca un acord este iminent.Sursele citate de Reuters sustin ca desi alte companii s-au aratat interesate de A380, Airbus nu vrea sa mentina uzinele în functiune fara plasa de siguranta oferita de o comanda importanta de la Emirates Airlines.

La rândul sau, Emirates Airlines vrea o garantie de la Airbus ca va mentine în productie modelul A380 timp de un deceniu pentru a-si proteja investitia.

Pâna la finele lunii noiembrie, Airbus a primit comenzi pentru 317 aparate A380 si a livrat 221 de astfel de aparate, ceea ce înseamna ca mai sunt de onorat comenzi pentru 96 de aparate. Însa pe baza intentiilor sau finantelor companiilor aeriene, este putin probabil ca 47 din aceste aparate sa mai fie livrate.

În aceste conditii, Airbus trebuie sa vânda cel putin 30 de noi avioane A380 pentru a mentine productia timp de 10 ani. Pentru a echilibra decalajul dintre productie si cerere, Airbus intentioneaza sa reduca ritmul de productie al aparatelor A380 pâna la sase exemplare pe an, începând din 2020, de la 12 aparate în 2018 si opt exemplare în 2019.Reducerea ritmului de productie al avioanelor A380 pâna la sase exemplare pe an ar ajuta la mentinerea productiei pâna în 2028 si ar oferi Airbus ragazul necesar pentru a gasi noi clienti.