Zeci de agricultori au fost arestati vineri la Paris, dupa ce protestatarii au blocat Arcul de Triumf cu baloti de paie si tractoare, scrie stirileprotv.ro

Saizeci si sase de persoane au fost arestate vineri dimineata, a anuntat politia Capitalei franceze, informeaza AFP. La scurt timp dupa orele locale 07:00 (06:00 GMT), masini ale politiei erau dispuse langa monument si circulatia de pe celebrul bulevard era in continuare blocata.

Declansata in zori, manifestatia de langa Arcul de Triumf a luat sfarsit la orele locale 09:40, potrivit unui jurnalist al AFP, transmite Agerpres.

Alte actiuni au avut loc langa Paris: patru tractoare blocau o iesire de la periferie si altele se pozitionau la nivelul unui alt acces al acestui bulevard ce inconjoara capitala franceza, potrivit politiei.

„Un convoi de tractoare este in drum spre palatul Versailles", la cateva zeci de kilometri de Paris, unde vor fi "asteptate" de un dispozitiv al politiei, a adaugat aceeasi sursa.

Arcul de Triumf este un loc de comemorare a soldatilor morti in lupta pentru Franta, unde o flacara este reaprinsa zilnic si sefii de stat straini vin adesea cand trec prin capitala franceza.

In 2018, monumentul a fost scena unor violente in timpul crizei sociale a "vestelor galbene".