Zeci de mii de femei poloneze, imbracate in negru, au protestat pe strazile din mai multe orase impotriva unei propuneri de lege care interzice complet avortul un tara. Initiativa prevede pedepse de pana la cinci ani de inchisoare pentru medici si paciente care fac intrerupere de sarcina.

Imbracate in negru si cu steaguri negre pe care erau scrise mesaje impotriva politicienilor, femeile au marsaluit pana in fata guvernului de la Varsovia. Pe o ploaie marunta, protestatarele au blocat numeroase strazi. Intentia autoritatilor de a interzice avortul le-a adunat pe toate la un loc.

”Este dificil sa fii de acord cu un asemenea tratament al femeilor. Nu se poate întâmpla asta, suntem în secolul XXI, însa mental ne aflam în Evul Mediu. Este absoult inacceptabil.”

Scoli, spitale sau companii private au fost inchise in “lunea neagra”, asa cum au numit manifestantii evenimentul, din cauza lipsei de personal. Unii angajati au protestat la serviciu, prin purtarea hainelor de culoare neagra.

”Astazi suntem voluntare. Am putut avea si noi zi libera, dar am decis sa lucram sustinând manifestantii. Le oferim mâncare pentru a avea putere sa strige mai tare.”

Legea existenta, intrata in vigoare in 1993, spune ca avortul este interzis cu exceptia cazurilor in care viata mamei este in pericol sau daca fatul sufera de malformatii grave. Noua propunere, examinata in prezent de o comisie parlamentara, interzice total avorturile, chiar daca mama a fost violata sau daca viata sa este in pericol.