Peste 40.000 de protestatari au participat, miercuri dimineata, in Piata Victoriei din Bucuresti, la mitingul organizat de cele cinci confederatii sindicale, in semn de protest fata de scaderea salariilor si pensiilor, potrivit estimarilor sindicalistilor. Pe de alta parte, purtatorul de cuvant al Jandarmeriei Bucuresti, Marius Militaru, a declarat pentru Mediafax ca aproape 20.000 de sindicalisti au participat la miting.
Lozincile protestatarilorLiderii sindicalistilor le-au spus participantilor la miting "Tineti mana pe portofele, Guvernul e aproape si atenteaza la portofelul dumneavoastra".
Protestatarii au avut bannere pe care scria "Ne-ati ciuruit, va ciuruim", "Va informam: gradul de suportabilitate a atins apogeul", "Romania, ultimul episod", "Voua va dam 25% din salarii daca plecati", "Voi traiti bine, noi nu, ne-ati ciuruit" si "Nu scapa unul", pe acesta fiind si o poza cu Basescu care tine in maini o mitraliera si tinteste spre cativa oameni.
Sindicalistii au huiduit, fluierat si au strigat: "Sa transformam aceasta Piata in Campia Libertatii", "Dati-va afara intai pe voi si clanurile voastre si apoi sa va atingeti de parintii nostri", "Plecati, jos comunistii!".
Sindicalistii au amenajat in fata scenei din Piata Victoriei o masa pe care au impartit-o in doua - jumatate a saracilor si cealalta jumatate a bogatilor.
Meniul pentru bogati avea, la felul felul 1 - acordarea la discretie de terenuri, vile, paduri, la felul 2 - contracte prin incredintare directa si neplata contributie la stat, la felul 3 - achizitii publice la preturi de zece ori mai mici si la desert - evaziuni fiscale fara numar.
Meniul pentru saraci cuprindea la felul 1 - venituri cu 25% mai mici, la felul 2 - micsorare de pensii cu 15%, asezonat cu diminuare de indemnizatii pentru copii, la felul 3 - pierderea drepturilor avute si anulare ajutoare de handicap si la desert - someri pe banda rulanta si interzicerea infiintarii locurilor de munca.
Sapte manifestanti au fost transportati la spital, alti 22 au primit ingrijiri medicale
Sapte manifestanti au fost transportati la Spitalul de Urgenta Floreasca, alte 22 de persoane primind ingrijiri in cele doua corturiale serviciilor de prim-ajutor, amplasate in zona pentru situatii de urgenta, potrivit medicului Constantin Olteanu de la SMURD.
O persoana a facut o criza de hipertensiune arteriala, alta si-a pierdut cunostinta, iar cea de-a treia a avut un sindrom de vertij.
Pe de alta parte, un barbat a lesinat, langa scena amplasata in Piata Vicoriei, acesta primind primele ingrijiri de la medicii din Ambulanta Arges care erau prezenti la protest, ulterior fiind transportat la Spitalul de Urgenta Floreasca.
Medicii au precizat ca acestuia i s-a facut rau pentru ca este diabetic si a suferit o criza de angina pectorala, pacientul fiind dus la Spitalul de Urgenta Floreasca.
Politistii sindicalisti, primiti cu aplauze in Piata Victoriei
Peste o suta de politistii protestari au fost primiti in Piata Victoriei cu aplauze de catre restul manifestantilor la mitingul organizat de cele cinci confederatii sindicale. Politistii sindicalisti poarta scuturi din carton pe care scrie "Prolex in actiune" si au fluiere si trompete.
Pro Lex este sindicatul national al politistilor si vamesilor, membru al Consiliului European al Sindicatelor din Politie.
Sindicalistii au amenintat ca pe 31 mai intra in greva si ca blocheaza Piata Victoriei
Sindicalistii au amenintat ca pe 31 mai intra in greva si se vor aduna din nou in Piata Victoriei pe care nu o vor mai parasi daca guvernantii nu inteleg semnalul dat de ei miercuri si nu-si dau demisia.
"Nu vom mai pleca pana nu pleaca ei din aceasta cladire (sediul Guvernului - n.r.)", a declarat presedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu. "Le reamintim azi guvernantilor ca atunci cand cetatenii mor de foame sunt indreptatiti sa-si manance conducatorii, daca nu sunt in stare sa conduca, sa plece. Jos Guvernul!", a spus Hossu.
Liderul Cartel Alfa i-a reamintit presedintelui Traian Basescu ca, daca nu exista un sacrificiu care sa inceapa de la guvernanti, de la patroni, atunci presedintele trebuie sa demita acest Guvern si sa aduca altul in loc care sa faca treaba in folosul cetatenilor.
Dumitru Costin, presedintele BNS, a facut apel la toti cei prezenti in piata sa voteze greva generala pentru a sanctiona "aceasta putere nesimtita".
Presedintele CNSLR Fratia, Marius Petcu, a spus ca, prin numarul de oameni adunati miercuri in Piata Victoriei, ii dezamageste pe cei care estimau cateva sute, dand astfel cel mai important test de castigare a miscarii sindicale si de solidaritate. Marius Petcu a rupt in fata oamenilor o copie a scrisorii de intentie catre FMI cu masurile de austeritate, dar si ordonanta de urgenta pe care a pregatit-o Guvernul cu privire la aceste masuri.
"Luati act azi ca refuzam categoric scrisoarea de intentie si ordonanta de urgenta nerusinata pe care le supun avizului dumneavoastra. Va rog sa le priviti si sa va stergeti cu ele la fund", a spus Petcu.
Presedintele CSDR, Iacob Baciu, a cerut guvernantilor sa raspunda pentru imprumuturile facute si a intrebat unde sunt banii din privatizari, banii din intreaga industrie.
La randul sau, presedintele confederatiei Meridian, Ion Popescu, le-a strigat guvernantilor "Rusine" pentru ca a adus in strada atatea zeci de mii de oameni. "Cerem Guvernului dreptul la viata, dreptul la munca, la un invatamant competitiv si la sanatate", a zis Ion Popescu.
Presedintele executiv al Federatiei din Invatamant "Spiru Haret", Marius Nistor, a sustinut in fata manifestantilor, ca daca sindicalistii se opresc aici, nu se rezolva nimic, propunand intrarea in grva generala din 31 mai. "Noi am aratat ca cetatenii s-au trezit. Oare s-au trezit cei din Palatul Victoria? Treziti-va, dragi conducatori. A trecut vremea alegerilor prezidentiale", a spus Marius Nistor.
Acesta i-a intrebat pe protestatari in ce tara traim, raspunzand retoric: "Intr-o tara in care conducatorii isi concediaza parintii, isi omoara copiii si pensionarii". "Daca ne oprim aici, nu facem nimic, greva generala din 31 mai", a spus Nistor.
Membrul PDL Marcel Hoara, atacat cu pietre si alergat de sindicalisti
Marcel Hoara a fost atacat cu pietre si alergat de cateva zeci de participanti la mitingul din Piata Victoriei, membrul PDL fiind scos din multime de politistii comunitari si dus in Muzeul Taranului, de unde a fost scos cu o duba a Politiei Comunitare.
Marcel Hoara este presedintele Agentiei Romane pentru Dezvoltarea Durabila a Zonelor Industriale, a fost director al Agentiei Nationale pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere. In Piata Victoriei se afla si reprezentanti ai minerilor din Valea Jiului.
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, s-a aflat in Piata Victoriei. De altfel, Dragnea a anuntat inca de luni, inaintea reuniunii BPN, ca sunt toate sansele ca el sa fie prezent la miting. Liviu Dragnea a spus atunci ca va pune la dispozitie mijloace de transport sindicalistilor din Teleorman care vor dori sa participe la mitingul de miercuri din Bucuresti.
In multime s-a aflat si deputatul PSD de Constanta Matei Bratianu, fost lider sindical si Nicu Banicioiu, de la PSD.
Sindicatele au cerut, insa, politicienilor sa nu se implice in protestul lor. In debutul mitingului, mesajul lor, si catre Putere, si catre Opozitie, a fost ca in Piata Victoriei vin doar oameni care isi striga durerea.
CRBL a animat atmosfera in Piata Victoriei
CRBL s-a urcat pe scena amenajata in Piata Victoriei, impreuna cu dansatorii sai, cerandu-le participantilor la miting ca, daca sunt de acord cu mesajul cantecului, sa aplaude si sa ridice mainile.
"Cand taxele cresc, romanii stau, stau / Pai de ce s-ar chinui, oricum n-au, n-au", canta CRBL in Piata Victoriei. In acordurile melodiei, sindicalistii parasesc organizat Piata Victoriei.
PNL a facut apel la menifestanti sa nu raspunda unor posibile provocari la violenta.
PNL a facut apel la menifestantii din Piata Victoriei sa nu raspunda unor posibile provocari la violenta si sa nu se lase angrenati in jocuri politicianiste, din care ar profita tocmai principalii responsabili pentru dezastrul economic al Romaniei.
In opinia PNL, orice act politic de natura sa inflameze tensiunea sociala ori sa puna in pericol sansele de relansare economica a Romaniei reprezinta o proba de iresponsabilitate, comparabila, prin consecinte, cu incompetenta si reaua-credinta a actualei guvernari.
In acelasi timp, PNL a mentionat ca sustine cu fermitate ideea ca Romania poate depasi criza numai prin recurs la competenta economica, iar actiunile radicale de strada nu pot decat sa agraveze situatia si sa genereze profit "pescuitorilor politici in ape tulburi". "Iar istoria tensiunilor sociale si politice defulate in strada in ultimii 20 de ani ne arata foarte clar cine sunt acestia: partidele politice desprinse din trunchiul politic al FSN, co-mostenitori ai Partidului Comunist Roman, PSD si PD", adauga liberalii.
"Marea provocare a momentului este tocmai alegerea solutiilor corecte pentru viitor, pentru depasirea crizei economice. Iar aceste solutii sunt cele promovate de Partidul National Liberal", se mai arata in comunicat.
Mitingul a fost autorizat pana la ora 13.00.
Marile confederatii sindicale, care reprezinta acum mai putin de doua milioane de angajati, fata de peste patru milioane inainte de anul 2000, au promis ca miercuri Piata Victoriei va fi neincapatoare.
Presedintele Traian Basescu declara, in 6 mai, dupa negocierile cu FMI, ca pensiile si ajutoarele de somaj vor scadea cu 15%, fondul de salarii pentru tot aparatul bugetar cu 25% si vor fi reduse "masiv" subventiile, banii urmand sa fie alocati tintit "catre cei care au nevoie de sprijin financiar".
In urma negocierilor cu FMI, autoritatile romane au propus aceste masuri, in loc de majorarea semnificativa a principalelor taxe, respectiv cota unica si TVA.


