Președintele Volodimir Zelenski a afirmat, miercuri, că partenerii Ucrainei, printre care și Statele Unite, au cerut ajutorul Kievului pentru a se apăra împotriva dronelor iraniene, informează Reuters, transmite hotnews.ro.
„Partenerii se întorc către noi, către Ucraina, ca să ceară ajutor pentru a se apăra împotriva dronelor Shahed, cu expertiză și experiență operațională reală. Au fost solicitări și din partea Statelor Unite”, a declarat Zelenski în discursul său susținut miercuri seara.
Anterior, Zelenski și alți oficiali ucraineni au sugerat că Kievul ar putea împărtăși expertiza sa cu țările din Orientul Mijlociu dacă acestea ar putea să convingă Rusia să fie de acord cu un armistițiu pe frontul din Ucraina, unde luptele durează fără încetare de mai bine de patru ani.
Armata americană a afirmat sâmbătă că a utilizat pentru prima dată în luptă drone explozive pentru a ataca Iranul, recurgând astfel la o tehnologie folosită în special în războiul dintre Ucraina şi Rusia, scrie AFP.
„Task Force Scorpion Strike a utilizat pentru prima dată în luptă drone de atac de unică folosinţă şi la costuri reduse”, a declarat Comandamentul Central american (CENTCOM) într-un comunicat publicat pe X, făcând referire la o unitate a forţelor americane înfiinţată abia în decembrie anul trecut.
Experiența acumulată de către armata ucraineană în folosirea dronelor în luptă a făcut ca mai multe țări europene să-și arate interesul pentru o colaborare cu Kievul în această chestiune.
Printre ele se află inclusiv România. Pe 2 octombrie 2025, ministrul Apărării de atunci, Ionuț Moșteanu, a anunțat că țara noastră este în discuții cu Ucraina pentru crearea unui joint-venture pentru producția de drone, proiect care ar urma să fie finanțat prin SAFE, programul de stimulare a producției de armament în țările Uniunii Europene.

