Ziua Mondiala a Libertatii Presei este umbrita de actele de violenta fata de jurnalisti. Reporterii fara frontiere au anuntat ca in acest an au fost ucisi 17 reporteri. Totusi, s-au inregistrat si progrese in libertatea presei din Rusia, Belarus si Myanmar.
De ziua mondiala a libertatii presei, organizatia Reporteri fara Frontiere bat alarma. De la inceputul anului, 17 reporteri straini au fost omorati in Siria, Pakistan, Brazilia, Somalia si Turcia.
Alte cateva zeci sunt luati prizonieri, majoritatea in Iran. Potrivit Comitetului pentru Protectia Jurnalistilor, cea mai periculoasa tara pentru reporteri este Siria, din cauza razboiului civil de acolo.
Anul 2012 a batut recordul la capitolul jurnalisti asasinati - numarul acestora ajungand la 90.
Totusi, s-au inregistrat si progrese. De exemplu, presedintele Myanmarului a fost exclus de pe lista dictatorilor mass-media, dupa ce le-a permis ziarelor particulare sa activeze si a anulat cenzura. Acest lucru s-a intamplat dupa mai bine de 50 de ani. Rusia si Belarus au coborat cateva trepte in topul celei mai cenzurate prese din lume.
Insa, chiar si asa, Rusia se afla in top zece tari unde jurnalistii sunt asasinati, fara ca cineva sa fie pedepsit.


