Autoritatile din Grecia mentin codul rosu de canicula si avertizeaza asupra pericolului major de producere a incendiilor de vegetatie in mai multe zone turistice. Ministerul Afacerilor Externe le transmite romanilor care vor sa plece in vacanta in Grecia sa evite sa mearga in zonele in care exista focare de incendii in desfasurare sau un risc iminent de producere a acestora, scrie hotnews.ro.
Grecia a intrat in a doua saptamana in care incearca sa tina sub control incendiile de vegetatie izbucnite in numeroase zone ale tarii, cea mai afectata fiind insula Rodos, iar mii de turisti sunt nevoiti sa paraseasca tara in plin sezon estival.
Zonele din Grecia aflate sub cod rosu de canicula
Pentru ziua de 25 iulie:
Stare de alerta (categoria de risc 5, nivel extrem de incendiu) pentru regiunea Creta (judetele Rethymno, Heraklion si Lashiti), Marea Egee de Sud (Insula Rodos);
Risc de incendiu foarte ridicat (categoria de risc 4) pentru regiunea Attica, regiunea Greciei Centrale, regiunea Marea Egee de Nord (Insulele Samos, Ikaria), regiunea Egee de Sud (Insulele Karpathos, Kalymnos, Kos), Regiunea Thessalia (Larissa, Magnisia), Insula Creta (Chania), peninsula Peloponez, Insulele Ionice, Vestul Greciei.
Pentru ziua de 26 iulie:
-Stare de alerta (categoria de risc 5, nivel extrem de incendiu) pentru regiunea Attica, Grecia Centrala (Beotia, Evia, Fthiotida, Fokida), peninsula Peloponez (Argolida, zona Corint), Grecia de Vest) regiunea Achaia, regiunea Thessalia, (Larissa, Magnisia), Macedonia Centrala (Salonic);
Risc de incendiu foarte ridicat (categoria de risc 4) pentru insula Creta, peninsula Pelopones (Arcadia, Lakonia, Messinia), arhipelagul Insulelor Ionice, Grecia de Vest (Aitoloakarnania, Ilia), Regiunea Thessalia (Karditsa, Trikala), Macedonia Centrala (Pieria, Imathia, Pella, Kilkis, Serres, Halkidiki, Muntele Athos).
„Avem nevoie de ajutor urgent, altfel sudul insulei va arde complet pana maine”
Un nou incendiu de vegetatie a izbucnit marti dupa-amiaza in sud-estul insulei Rodos, langa satul Vati, determinand pompierii sa faca un apel la ajutor urgent, scrie Agerpres, citand dpa.
Flacari inalte de un metru s-au extins spre satul Gennada, ai carui locuitori au fost deja evacuati in siguranta, au declarat martorii pentru dpa.
„Avem nevoie de ajutor urgent, altfel sudul insulei va arde complet pana maine”, a spus un pompier, adaugand ca in zona sunt vanturi puternice, iar nori uriasi de fum intuneca cerul.
Toti pompierii disponibili au fost trimisi in zona pentru a ajuta la stingerea noului incendiu.


