Considerata cea mai raspandita problema de vedere, miopia reprezinta incapacitatea ochiului de a focaliza imagini ... la distanta. Aceasta anomalie poate fi corectata cu ajutorul ochelarilor, a lentilelor de contact sau gratie chirurgiei refractive cu laser. Ce presupune metoda chirurgicala de corectie a vederii, aflati dintr-un reportaj marca iSanatate.
Miopia este o afectiune oftalmologica si se manifesta prin vedere neclara la distanta.
Sergiu ANDRONIC, MEDIC OFTALMO-CHIRURG: "Miopia este o patologie de refractie sau mai bine zis este un viciu de refractie. Sunt miopii dobandite, la prescolari si scolari. Exista miopii refractive, axiale si mixte.”
Pe langa ochelari sau lentile de contact, cea mai eficienta tehnica de corectie a vederii este chirurgia refractiva cu laser.
Sergiu ANDRONIC, MEDIC OFTALMO-CHIRURG: “Se efectueaza astfel de interventie doar la preferinta persoanelor, atunci cand doresc sa nu mai poarte ochelari. Insa sunt anumite restrictii, anumite contraindicatii sau limite de varsta. Deci, nu la fiecare este indicata.”
Valoarea dioptriei se stabileste doar in urma unui consult medical amanuntit.
Sergiu ANDRONIC, MEDIC OFTALMO-CHIRURG: “Inainte de a recurge la interventia chirurgicala se fac un sir de examinari, incepand cu autorefractometria, topografia corneei, masurarea acuitatii vizuale si alti parametri. Topografia este investigatia de baza care da verdictul daca pacientul poate fi supus interventiei sau nu.“
Sergiu ANDRONIC, MEDIC OFTALMO-CHIRURG: "Este foarte important ca persoana care vine la interventia cu laser sa nu aplice rimel, sa nu-si machieze ochii,sa nu foloseasca diverse creme, pentru ca ochiul trebuie sa fi uscat, nu gras.”
Corectia vederii cu ajutorul laser-ului este recomandata persoanelor care au intre 0,25 si 7 dioptrii si care nu au probleme grave de sanatate, sau anumite particularitati ale corneei.
Sergiu ANDRONIC, MEDIC OFTALMO-CHIRURG: “Daca miopia sau hipermetropia progreseaza, noi nu efectuam interventia. Nu actionam nici in cazul persoanelor care au peste 38-40 de ani, sau a celor care au o patologie a corneei.”
Procesul de corectie laser dureaza de la 7 la 60 de secunde, in timp ce procedura in sine are o durata de aproximativ 5 minute pentru un singur ochi.
Sergiu ANDRONIC, MEDIC OFTALMO-CHIRURG: “Interventia este cu anestezie locala, topica. Facem un lavaj al sacului conjuctival si al corneei, astfel scoatem toate impuritatile, dupa care uscam foarte bine. Fixam centrul.”
Rezultatele corectiei pot fi observate imediat, iar vederea se restabileste complet in primele 5 zile de dupa procedura.
Tatiana BUSUIOC, PACIENTA: "A fost pentru mine un proces emotionant, pentru ca stiam ce ma asteapta si anume o vizibilitate mai buna, de aceea emotiile au fost pozitive. Acum ma simt foarte bine.”
Cristina GONTA, REPORTER PRO TV SPECIALIST MEDICAL: "Ati simtit ceva durere pe parcursul interventiei? ”
SINCRON: Tatiana BUSUIOC, PACIENTA: "Mai mult a fost un disconfort de la aparatele care erau instalate, dar durere cred ca nu a fost.”
Emisiunea iSanatate prezentata de Vlada Mardari poate fi urmarita in fiecare sambata dimineata, la ora 11, numai la PRO TV.

