Gazul se va scumpi din nou, după ce tariful a fost deja majorat de la 1 septembrie deoarece prețurile de pe piețele europene au ajuns cu aproape 50 la sută peste nivelul inclus în tariful actual, anunță Ministrul Energiei.

COMPENSAȚII DIN NOIEMBRIE

Moldovenii se vor putea înscrie pentru compensațiile la energie începând cu 2 noiembrie, cu o lună mai târziu decât anunțase inițial Ministerul Muncii.

NOI DEMITERI ȘI CONDAMNĂRI?

Ministerul Justiției a suspendat ancheta internă inițiată după tragedia de la Măgdăcești, după ce Procuratura a pornit un proces penal și nu exlcude că ancheta ar putea aduce și condamnări 

MUSTEAȚĂ REVINE LA AGRICULTURĂ

Guvernul a numit noi conducători în mai multe instituții ale statului, iar la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură vine Radu Musteață, fostul ministru al Agriculturii, care a demisionat la două zile de la învestire după ce ar fi mințit.