Examinarea în apel a dosarului lui Vlad Plahotniuc va începe pe 1 octombrie. La prima ședință lucrativă, acesta a cerut să fie prezent fizic în sala de judecată, însă magistrații i-au respins solicitarea.

FURTUNĂ LA UNGHENI 

O furtună puternică a făcut ravagii aseară la Ungheni, unde rafalele au doborât aproximativ 100 de copaci. În această dimineață, ploile torențiale au inundat mai multe străzi din Bălți.

ZELENSKI ȘI DAN VIN LA CHIȘINĂU

Președintele Ucrainei și al României vor ajunge mâine în țara noastră pentru a participa la evenimentele dedicate Zilei Independenței.

VIZITĂ MISTERIOASĂ

Șeful CIA, John Ratcliffe, a ajuns pe neașteptate la Moscova, într-o vizită ținută departe de ochii publicului, iar unii spun că ar fi putut transmite Moscovei un avertisment privind eventuale acțiuni militare ruse împotriva NATO.

Tom BATEMAN, CORESPONDENT BB: „Așadar, este foarte posibil ca acesta să fie un avertisment transmis de Washington lui Vladimir Putin să nu se pună cu NATO”.