Primul restaurant din lume unde nota se plateste in fotografii postate pe retelele de socializare s-a deschis cartierul Soho din Londa.
Oamenii de stiinta spun ca mancarea are gust mai bun daca, inainte sa mananci, ii faci o fotografie. E dovedit de o echipa de cercetatori din Minnesota care sustin ca moda pozelor cu si despre mancare, care au invadat internetul, are efecte benefic asupra simturilor si cu cat momentul fotografiatului dureaza mai mult cu atat simturile sunt mai incitate de ceea ce urmeaza sa mananci din farfurie.
Nu stim daca toti cei care isi umplu conturile de Instagram sau Facebook cu poze apetisante de fripturi, inghetate sau alte mancaruri simt acelasi lucru, dar patronii unui restaurant din Londra s-au gandit sa profite de toata aceasta isterie a pozelor cu mancare si sa le transforme in moneda de schimb pentru o masa consumata aici.
Restaurantul The Picture House, deschis pe 14 mai, este primul din lume unde in loc de bani poti prezenta chelnerului contul de Instagram. Fiecare masa contine doua feluri de mancare. Conditia ca sa nu le platesti este sa le fotografieizi inainte sa le mananci si sa incarci poza pe Instagram, Facebook sau Twitter folosind “hashtag-ul” #BirdsEyeInspirations.
Ideea, spun proprietarii, le-a venit dupa ce un studiu recent a aratat ca 52% dintre britanici obisnuiesc sa isi fotografieze mancarea. Restaurantul deschis dupa conceptul “pop-up”, adica promovat prin retele de socializare si fara o locatie fixa, se va muta in luna Iunie in Manchester si, apoi, in Leeds.

Nu este primul local din Londra unde plata consumatiei este una neconventionala. La cafeneaua Ziferblat - consumatia e gratis, dar te costa timpul petrecut acolo. Proprietarul cafenelei taxeaza clientii pentru timpul petrecut la el in local.


