• Ceasul desteptator. Pentru multi un adevarat calvar, alarma de dimineata este cea care „suna” trezirea si marcheaza inceputul unei noi zile. Daca folosesti indelung butonul de „Amanare” al ceasului sau telefonului, e timpul sa afli ca nu faci decat sa te amagesti ca dormi mai mult sau ca vei fi mai odihnit. De fapt, cele 5 minute pe care le petreci „motaind” iti induc o stare de semi-somn, in care dormi „iepureste”, asteptandu-te ca in fiecare moment sa fii trezit de sunetul alarmei. Iar atunci cand te hotarasti in sfarsit sa te ridici din pat, observi ca esti mai obosit daca te-ai fi trezit inca de la primul „semn”.
• Simte racoarea diminetii. Deschide geamul camerei si inspira aerul proaspat de afara. Apoi clateste-te pe fata cu apa rece. Te vei simti imediat revigorat, iar senzatia care te impiedica sa te ridici din pat va disparea pe loc.
• Invioreaza-te. Desi multi spun ca sunt prea „obositi” ca sa faca miscare dimineata, studiile arata ca nu este neaparat nevoie sa iesi sa alergi ca sa te pui in functiune. Cateva miscari de incalzire ale gatului, bratelor, spatelui, bazinului si picioarelor ar trebui sa fie indeajuns. Le poti face in doar cateva minute, in timp ce admiri privelistea sau urmaresti emisiunea matinala preferata. Efectele vor fi imediate si se vor simti intreaga zi.
• Nu uita de micul dejun! Nu degeaba se spune ca micul dejun este cea mai importanta masa a zilei. El ne ofera portia de energie necesara functionarii optime a organismului. Incearca sa iei micul dejun alaturi de familie, pentru a integra acest moment in viata de zi cu zi. Astfel, nu-l vei mai privi ca pe o necesitate, ci ca pe un prilej de petrecere a timpului impreuna. Alege sa mananci zi de zi ceva care sa-ti ofere echilibrul perfect intre gustos si hranitor. De exemplu, o portie de musli – ai atat beneficiile nutritive ale cerealelor integrale, cat si placerea gustului celorlalte ingrediente delicioase. Spre exemplu, Musli Vitalis de la Dr. Oetker ofera un amestec hranitor de cereale integrale si fructe, miere, nuci sau ciocolata, care sa iti hraneasca pofta de ceva bun si sa-ti asigure vitalitatea necesara pentru o zi plina de activitati.
• Mergi la serviciu pe jos sau cu bicicleta. Atunci cand vremea tine cu tine, lasa masina acasa. Pe langa beneficiile fizice pe care ti le aduce o plimbare pana la serviciu, ai sansa de a descoperi lucruri pe care nu le observi din masina. Poti cunoaste oameni noi, poti admira locuri pe care le-ai vazut pana acum doar „in viteza”. In plus, plimbarea pe jos sau cu bicicleta este mult mai relaxanta decat statul in trafic minute in sir.
Asadar, nu este nevoie de sacrificii pentru a te bucura de o zi plina de energie si vitalitate. Tot ce iti trebuie este vointa de a face cateva schimbari pe cat de mici, pe atat de benefice pentru tine. ',cover_thumb:'2019/01/31/Logo-protv-15489260404bwsvsv.png',article_source:'Foostory.ro',article_source_url:'http://www.foodstory.ro',url_identifier:'p-sanatatea-incepe-de-la-prima-ora-5-trucuri-ca-sa-ai-o-zi-excelenta',created_at:1368258723,published_at:1368258723,updated_at:null,old:1,category_id:16,site_id:1,type:null,published:null,promoted:null,toPromotedSlider:null,views:74,status:'published',programed_at:null,order_protv:2283057,order_perfecte:null,order_sg:null,order_ip:null,order_osp:null,order_gsd:null,order_isanatate:null,key:null,event:null,views_video:0,old_id:135540,procesed:1,'static':null,sources:null,live:null,box_id:null,url_identifier_extern:null,video_cover_imported:null,contentTypeId:null,cover_thumb_202:null,cover_thumb_165:null,cover_thumb_067:null,shortLink:null,cover_thumb_081:null,cover_thumb_177:null,wasPromoted:null,autoPlayLive:null,coverThumbTitle:null,coverThumbSource:null,keywords:[],faq:[],url_identifier_locked:0,category:{category_id:16,name:'Meatless Friday',parent_category_id:null,link:'meatless-friday',position:0,published:'Y',site_id:6,is_mobi:'N',is_desktop:'Y',order_mobi:32,order_desktop:44,color:null,old_id:null,ad_billboard:null,ad_intext:null,ad_standard:null,hidden:0,description:null,pageTitle:null},site:{site_id:1,name:'Pro TV',link_desktop:'https://protv.md',logo:'2025/09/18/Logositeprotvmare1-1758187928f3a609a1-3863-4cc3-a722-ce601dd99414.png',permaname:'proTv',order_column:'order_protv'},contentType:undefined,articleAuthors:[{id:103255,articleId:135540,authorId:3,author:{id:3,metaTitle:null,metaDescription:null,fullName:'PRO TV',description:'
PRO TV
',socials:null,photoUrl:'2025/11/05/protv.png-1762332307cc81d3c3-f3d0-44b3-89e1-78e944fc40d2.webp',isContactPage:1,pageUrl:'pro-tv',facebookUrl:null,instagramUrl:null,tictokUrl:null,deleted_at:null,expertise:null}}],articleUpdates:[],article_gallery:[],article_tags:[],long_link:'/meatless-friday/p-sanatatea-incepe-de-la-prima-ora-5-trucuri-ca-sa-ai-o-zi-excelenta---135540.html',full_url:'https://protv.md/meatless-friday/p-sanatatea-incepe-de-la-prima-ora-5-trucuri-ca-sa-ai-o-zi-excelenta---135540.html',url_identifier_normalized:'p-sanatatea-incepe-de-la-prima-ora-5-trucuri-ca-sa-ai-o-zi-excelenta',cover_thumb_sm:'http://assets.protv.md/articles/files/thumbs/140x100/2019/01/31/Logo-protv-15489260404bwsvsv.png',cover_thumb_md:'http://assets.protv.md/articles/files/thumbs/320x180/2019/01/31/Logo-protv-15489260404bwsvsv.png',cover_thumb_lg:'http://assets.protv.md/articles/files/thumbs/680x400/2019/01/31/Logo-protv-15489260404bwsvsv.png',meta_title:'(P) Sanatatea incepe de la prima ora. 5 trucuri ca sa ai o zi excelenta in fiecare zi',meta_description:'Se spune ca cine se scoala de dimineata, departe ajunge. Insa lucrurile sunt un pic mai complicate decat atat. Modul de viata tot mai alert, timpul care pare mereu prea scurt si programul foarte incarcat ne fac sa realizam ca este nevoie de putin mai mult ca sa „ajungi departe” intr-o zi agitata. De aceea, felul in care ne incepem fiecare dimineata are mari influente asupra modului in care ne vom simti si vom resimti activitatile de peste zi.',articleSchemaOrg:{'@context':'https://schema.org','@type':'NewsArticle',description:'Se spune ca cine se scoala de dimineata, departe ajunge. Insa lucrurile sunt un pic mai complicate decat atat. Modul de viata tot mai alert, timpul care pare mereu prea scurt si programul foarte incarcat ne fac sa realizam ca este nevoie de putin mai mult ca sa „ajungi departe” intr-o zi agitata. De aceea, felul in care ne incepem fiecare dimineata are mari influente asupra modului in care ne vom simti si vom resimti activitatile de peste zi.',headline:'(P) Sanatatea incepe de la prima ora. 5 trucuri ca sa ai o zi excelenta in fiecare zi',author:{'@context':'https://schema.org','@type':'Person','@id':'https://protv.md/autor/pro-tv',url:'https://protv.md/autor/pro-tv',name:'PRO TV',description:'',image:{'@type':'ImageObject',url:''},jobTitle:'Redactor de stiri',worksFor:{'@type':'NewsMediaOrganization','@id':'https://protv.md/#publisher'},sameAs:[]},datePublished:'2013-05-11T07:52:03.000Z',dateModified:'2013-05-11T07:52:03.000Z',mainEntityOfPage:'https://protv.md/meatless-friday/p-sanatatea-incepe-de-la-prima-ora-5-trucuri-ca-sa-ai-o-zi-excelenta---135540.html',articleSection:'Meatless Friday',image:'https://assets.protv.md/articles/images/original/2019/01/31/Logo-protv-15489260404bwsvsv.png',publisher:{'@type':'NewsMediaOrganization','@id':'https://protv.md/#publisher',name:'Pro TV Chișinău',alternateName:['PROTV.MD','Pro TV Moldova','ProTV Chisinau','protv','Pro TV'],url:'https://protv.md',logo:{'@type':'ImageObject',url:'https://assets.protv.md/articles/images/original/2025/09/18/Logositeprotvmare1-1758187928f3a609a1-3863-4cc3-a722-ce601dd99414.png',width:151,height:48,contentUrl:'https://assets.protv.md/articles/images/original/2025/09/18/Logositeprotvmare1-1758187928f3a609a1-3863-4cc3-a722-ce601dd99414.png'},foundingDate:'1999-09-03',sameAs:['https://www.facebook.com/protvchisinau/','https://www.youtube.com/@protvchisinau5284','https://www.instagram.com/protv_chisinau/','https://www.tiktok.com/@protvchisinau','https://t.me/+vHuIDkKPV4VkNzEy'],publishingPrinciples:'https://protv.md/codul-deontologic',diversityPolicy:'https://protv.md/codul-deontologic',ethicsPolicy:'https://protv.md/codul-deontologic',masthead:'https://protv.md/codul-deontologic',correctionsPolicy:'https://protv.md/codul-deontologic',verificationFactCheckingPolicy:'https://protv.md/codul-deontologic'}},breadcrumbSchemaOrg:{'@context':'https://schema.org','@type':'BreadcrumbList',mainEntityOfPage:'https://protv.md/meatless-friday/p-sanatatea-incepe-de-la-prima-ora-5-trucuri-ca-sa-ai-o-zi-excelenta---135540.html',itemListElement:[{'@type':'ListItem',position:1,name:'Acasă',item:'https://protv.md'},{'@type':'ListItem',position:2,name:'Meatless Friday',item:'https://protv.md/meatless-friday'},{'@type':'ListItem',position:3,name:'(P) Sanatatea incepe de la prima ora. 5 trucuri ca sa ai o zi excelenta in fiecare zi',item:'https://protv.md/meatless-friday/p-sanatatea-incepe-de-la-prima-ora-5-trucuri-ca-sa-ai-o-zi-excelenta---135540.html'}]},faqSchemaOrg:null,authorSchemaOrg:[{'@context':'https://schema.org','@type':'Person','@id':'https://protv.md/autor/pro-tv',url:'https://protv.md/autor/pro-tv',name:'PRO TV',description:'',image:{'@type':'ImageObject',url:''},jobTitle:'Redactor de stiri',worksFor:{'@type':'NewsMediaOrganization','@id':'https://protv.md/#publisher'},sameAs:[]}],articleVideoObjectSchemaOrg:{}},similarArticles:[{article_id:2765455,name:'Accident violent la Anenii Noi: O mașină, cuprinsă de flăcări, iar un motociclist, la pământ. Cum s-a produs impactul - FOTO/VIDEO',cover_thumb:'2026/08/19/1787165898-f2089874-cdb4-4b4f-9694-e5d50fae18ce.webp',cover_thumb_202:'2026/08/19/1787165898-f2089874-cdb4-4b4f-9694-e5d50fae18ce.webp',cover_thumb_165:'2026/08/19/1787165908-51b2ef56-cb3b-494c-8cfa-2f514def361e.webp',cover_thumb_067:'2026/08/19/1787165898-f2089874-cdb4-4b4f-9694-e5d50fae18ce.webp',cover_thumb_081:'2026/08/19/1787165898-f2089874-cdb4-4b4f-9694-e5d50fae18ce.webp',cover_thumb_177:'2026/08/19/1787165898-f2089874-cdb4-4b4f-9694-e5d50fae18ce.webp',short_content:'
Accident grav la Anenii Noi. Un motociclist de 25 de ani a ajuns la spital după ce a pierdut controlul vehiculului într-o curbă și a fost proiectat într-un automobil. Accidentul s-a produs în după - amiaza zilei de 19 august, în apropierea localității Chetrosu. În înregistrarea video se vede cum automobilul arde pe jumătate, iar pe drum se află motociclistul.
',contentTypeId:null,created_at:null,published_at:1787176719,updated_at:1787216842,old:null,live:null,category_id:762,site_id:1,views:5754,type:'video',url_identifier:'accident-violent-la-anenii-noi-o-mașina-cuprinsa-de-flacari-iar-un-motociclist-la-pamant-imagini-surprinse-de-martori-video',url_identifier_extern:null,status:'published',toPromotedSlider:null,wasPromoted:null,order_protv:2746201,order_osp:null,order_ip:null,promoted:null,category:{category_id:762,link:'actualitate',name:'Actualitate',color:''},site:{site_id:1,link_desktop:'https://protv.md'},long_link:'/actualitate/accident-violent-la-anenii-noi-o-masina-cuprinsa-de-flacari-iar-un-motociclist-la-pamant-imagini-surprinse-de-martori-video---2765455.html',full_url:'https://protv.md/actualitate/accident-violent-la-anenii-noi-o-masina-cuprinsa-de-flacari-iar-un-motociclist-la-pamant-imagini-surprinse-de-martori-video---2765455.html'},{article_id:2765494,name:'Final tragic în cazul accidentului de la Anenii Noi: motociclistul de 25 de ani a murit la spital',cover_thumb:'2026/08/20/1787217396-a8a1a716-a8da-43f7-98fc-eceb91ce779a.webp',cover_thumb_202:'2026/08/20/1787217377-f666bffa-a411-41b5-8c17-db664b97c0be.webp',cover_thumb_165:'2026/08/20/1787217387-6acaf5a7-7321-44c0-883e-c7ce0b483287.webp',cover_thumb_067:'2026/08/20/1787217377-f666bffa-a411-41b5-8c17-db664b97c0be.webp',cover_thumb_081:'2026/08/20/1787217377-f666bffa-a411-41b5-8c17-db664b97c0be.webp',cover_thumb_177:'2026/08/20/1787217377-f666bffa-a411-41b5-8c17-db664b97c0be.webp',short_content:'
Motociclistul de 25 de ani, implicat în accidentul produs ieri în apropierea localității Chetrosu, raionul Anenii Noi, a murit la spital. Tânărul a fost grav rănit după ce a pierdut controlul motocicletei într-o curbă, a căzut pe carosabil și a fost proiectat într-un automobil. Acesta a fost transportat la spital, însă ulterior a decedat. Informația a fost precizată pentru PRO TV de responsabilii de la poliție.
',contentTypeId:null,created_at:null,published_at:1787228211,updated_at:1787229360,old:null,live:null,category_id:762,site_id:1,views:4487,type:'photo',url_identifier:'final-tragic-in-cazul-accidentului-de-la-anenii-noi-motociclistul-de-25-de-ani-a-murit-la-spital',url_identifier_extern:null,status:'published',toPromotedSlider:null,wasPromoted:null,order_protv:2746227,order_osp:null,order_ip:null,promoted:null,category:{category_id:762,link:'actualitate',name:'Actualitate',color:''},site:{site_id:1,link_desktop:'https://protv.md'},long_link:'/actualitate/final-tragic-in-cazul-accidentului-de-la-anenii-noi-motociclistul-de-25-de-ani-a-murit-la-spital---2765494.html',full_url:'https://protv.md/actualitate/final-tragic-in-cazul-accidentului-de-la-anenii-noi-motociclistul-de-25-de-ani-a-murit-la-spital---2765494.html'},{article_id:2765442,name:'„Îmi place cum orașul nostru se transformă”. Locuitorii din Chișinău, entuziasmați de muralul dedicat operei lui Ion Creangă, de pe strada care îi poartă numele - VIDEO',cover_thumb:'2026/08/19/1787156328-45a1b9ca-8f91-48d5-b935-48795969018b.webp',cover_thumb_202:'2026/08/19/1787156328-45a1b9ca-8f91-48d5-b935-48795969018b.webp',cover_thumb_165:'2026/08/19/1787156403-4e9d1900-e139-44aa-9257-50da5a3ee87b.webp',cover_thumb_067:'2026/08/19/1787156328-45a1b9ca-8f91-48d5-b935-48795969018b.webp',cover_thumb_081:'2026/08/19/1787156328-45a1b9ca-8f91-48d5-b935-48795969018b.webp',cover_thumb_177:'2026/08/19/1787156328-45a1b9ca-8f91-48d5-b935-48795969018b.webp',short_content:'
Un mural dedicat operei lui Ion Creangă a fost realizat pe strada care îi poartă numele, în sectorul Buiucani al capitalei. Lucrarea, cu o lungime de 120 de metri, reunește personaje și scene inspirate din celebra operă „Amintiri din copilărie”. Inițiativa este apreciată de chișinăueni, care spun că astfel de proiecte dau culoare orașului și contribuie la promovarea patrimoniului cultural.
',contentTypeId:null,created_at:null,published_at:1787167216,updated_at:1787167530,old:null,live:null,category_id:762,site_id:1,views:3490,type:'video',url_identifier:'imi-place-cum-orașul-nostru-se-transforma-locuitorii-din-chișinau-entuziasmați-de-muralul-dedicat-operei-lui-ion-creanga-de-pe-strada-care-ii-poarta-numele-video',url_identifier_extern:null,status:'published',toPromotedSlider:null,wasPromoted:null,order_protv:2746187,order_osp:null,order_ip:null,promoted:null,category:{category_id:762,link:'actualitate',name:'Actualitate',color:''},site:{site_id:1,link_desktop:'https://protv.md'},long_link:'/actualitate/imi-place-cum-orasul-nostru-se-transforma-locuitorii-din-chisinau-entuziasmati-de-muralul-dedicat-operei-lui-ion-creanga-de-pe-strada-care-ii-poarta-numele-video---2765442.html',full_url:'https://protv.md/actualitate/imi-place-cum-orasul-nostru-se-transforma-locuitorii-din-chisinau-entuziasmati-de-muralul-dedicat-operei-lui-ion-creanga-de-pe-strada-care-ii-poarta-numele-video---2765442.html'},{article_id:2765428,name:'Guvernul propune comasarea unor agenții pentru a face față costurilor legii salarizării. Vasile Tofan: „Trebuie să avem curajul”\n',cover_thumb:'2026/08/19/1787145519-3b694ced-63a3-4267-b9dc-09f5d01ac97e.webp',cover_thumb_202:'2026/08/19/1787142014-b69c2ae7-5134-4b9d-b651-8c7c980c24ba.webp',cover_thumb_165:'2026/08/19/1787145515-17ec0753-6a0d-40ce-b571-b6af3c87d5fd.webp',cover_thumb_067:'2026/08/19/1787142014-b69c2ae7-5134-4b9d-b651-8c7c980c24ba.webp',cover_thumb_081:'2026/08/19/1787142014-b69c2ae7-5134-4b9d-b651-8c7c980c24ba.webp',cover_thumb_177:'2026/08/19/1787142014-b69c2ae7-5134-4b9d-b651-8c7c980c24ba.webp',short_content:'
Guvernul vrea să reducă numărul agențiilor de stat și să comaseze unele dintre instituții, pentru a diminua cheltuielile din sectorul public și a face loc în buget pentru majorările salariale prevăzute de noua lege a salarizării. Premierul Vasile Tofan recunoaște că măsurile ar putea provoca rezistență din partea instituțiilor, dar spune că Executivul trebuie să aibă „curajul” să reducă ineficiența și risipa din sectorul public.
',contentTypeId:null,created_at:null,published_at:1787152848,updated_at:null,old:null,live:null,category_id:762,site_id:1,views:3394,type:'photo',url_identifier:'guvernul-propune-comasarea-unor-agenții-pentru-a-face-fața-costurilor-legii-salarizarii-vasile-tofan-trebuie-sa-avem-curajul',url_identifier_extern:null,status:'published',toPromotedSlider:null,wasPromoted:null,order_protv:2746152,order_osp:null,order_ip:null,promoted:null,category:{category_id:762,link:'actualitate',name:'Actualitate',color:''},site:{site_id:1,link_desktop:'https://protv.md'},long_link:'/actualitate/guvernul-propune-comasarea-unor-agentii-pentru-a-face-fata-costurilor-legii-salarizarii-vasile-tofan-trebuie-sa-avem-curajul---2765428.html',full_url:'https://protv.md/actualitate/guvernul-propune-comasarea-unor-agentii-pentru-a-face-fata-costurilor-legii-salarizarii-vasile-tofan-trebuie-sa-avem-curajul---2765428.html'},{article_id:2765479,name:'De la 70 la 57 de kilograme în trei luni. Cum a reușit Svetlana Sainsus să slăbească cu ajutorul Colibri Diet - FOTO\n',cover_thumb:'2026/08/20/1787209737-bcd2b2dc-d806-46a9-b7fe-6e27f8150353.webp',cover_thumb_202:'2026/08/20/1787209737-bcd2b2dc-d806-46a9-b7fe-6e27f8150353.webp',cover_thumb_165:'2026/08/20/1787209744-7aa91916-be04-4320-aadb-2a3c148e69ae.webp',cover_thumb_067:'2026/08/20/1787209737-bcd2b2dc-d806-46a9-b7fe-6e27f8150353.webp',cover_thumb_081:'2026/08/20/1787209737-bcd2b2dc-d806-46a9-b7fe-6e27f8150353.webp',cover_thumb_177:'2026/08/20/1787209737-bcd2b2dc-d806-46a9-b7fe-6e27f8150353.webp',short_content:'
13 kilograme în minus în doar trei luni, de la 70 la 57 de kilograme. Acesta este rezultatul obținut de Svetlana Sainsus după ce a urmat programele alimentare Colibri Diet. Fără pastile, ceaiuri de slăbit sau soluții „minune”, Svetlana a ales un plan alimentar structurat, cu meniuri și porții stabilite, pe care l-a urmat cu consecvență.
',contentTypeId:null,created_at:null,published_at:1787220548,updated_at:null,old:null,live:null,category_id:1508,site_id:1,views:3212,type:'photo',url_identifier:'de-la-70-la-57-de-kilograme-in-trei-luni-cum-a-reușit-svetlana-sainsus-sa-slabeasca-cu-ajutorul-colibri-diet-foto',url_identifier_extern:null,status:'published',toPromotedSlider:1,wasPromoted:1,order_protv:2746184,order_osp:null,order_ip:null,promoted:1787306880,category:{category_id:1508,link:'articol-comercial',name:'Articol comercial',color:''},site:{site_id:1,link_desktop:'https://protv.md'},long_link:'/articol-comercial/de-la-70-la-57-de-kilograme-in-trei-luni-cum-a-reusit-svetlana-sainsus-sa-slabeasca-cu-ajutorul-colibri-diet-foto---2765479.html',full_url:'https://protv.md/articol-comercial/de-la-70-la-57-de-kilograme-in-trei-luni-cum-a-reusit-svetlana-sainsus-sa-slabeasca-cu-ajutorul-colibri-diet-foto---2765479.html'},{article_id:2765439,name:'Noi detalii despre accidentul mortal de la Rîșcani: al doilea șofer, care a supraviețuit, este în stare extrem de gravă la spital - VIDEO',cover_thumb:'2026/08/19/1787150218-51d23924-104c-4db9-af7b-1c20ddf05c69.webp',cover_thumb_202:'2026/08/19/1787150218-51d23924-104c-4db9-af7b-1c20ddf05c69.webp',cover_thumb_165:'2026/08/19/1787150249-a2e81926-67e1-4283-a3d2-d28c05af5cf6.webp',cover_thumb_067:'2026/08/19/1787150218-51d23924-104c-4db9-af7b-1c20ddf05c69.webp',cover_thumb_081:'2026/08/19/1787150218-51d23924-104c-4db9-af7b-1c20ddf05c69.webp',cover_thumb_177:'2026/08/19/1787150218-51d23924-104c-4db9-af7b-1c20ddf05c69.webp',short_content:'
Accident mortal în apropiere de satul Corlăteni din raionul Rîșcan. O femeie de 50 de ani a murit pe loc, după ce microbuzul pe care îl conducea s-a ciocnit frontal cu un automobil. Șoferul celuilalt vehicul, un bărbat de 46 de ani, a fost transportat la spital. Acesta se află în stare extrem de gravă.
',contentTypeId:null,created_at:null,published_at:1787161061,updated_at:1787161616,old:null,live:null,category_id:762,site_id:1,views:2714,type:'video',url_identifier:'noi-detalii-despre-accidentul-mortal-de-la-rișcani-al-doilea-șofer-care-a-supraviețuit-este-in-stare-extrem-de-grava-la-spital',url_identifier_extern:null,status:'published',toPromotedSlider:null,wasPromoted:null,order_protv:2746167,order_osp:null,order_ip:null,promoted:null,category:{category_id:762,link:'actualitate',name:'Actualitate',color:''},site:{site_id:1,link_desktop:'https://protv.md'},long_link:'/actualitate/noi-detalii-despre-accidentul-mortal-de-la-riscani-al-doilea-sofer-care-a-supravietuit-este-in-stare-extrem-de-grava-la-spital---2765439.html',full_url:'https://protv.md/actualitate/noi-detalii-despre-accidentul-mortal-de-la-riscani-al-doilea-sofer-care-a-supravietuit-este-in-stare-extrem-de-grava-la-spital---2765439.html'},{article_id:2765454,name:'Un copil de 3 ani a căzut de la etajul doi al unui bloc din Bălți: se află în stare gravă la spital',cover_thumb:'2026/08/19/1787164673-566e4463-9443-487e-9e1e-73e6a058f91f.webp',cover_thumb_202:'2026/08/19/1787164248-c5726ea8-2d81-40b6-af08-a1e306db2934.webp',cover_thumb_165:'2026/08/19/1787164684-8a5b4654-e247-4a34-b842-9e333123dfe9.webp',cover_thumb_067:'2026/08/19/1787164248-c5726ea8-2d81-40b6-af08-a1e306db2934.webp',cover_thumb_081:'2026/08/19/1787164248-c5726ea8-2d81-40b6-af08-a1e306db2934.webp',cover_thumb_177:'2026/08/19/1787164248-c5726ea8-2d81-40b6-af08-a1e306db2934.webp',short_content:'
Un copil de 3 ani și 10 luni a fost transportat la Spitalul Clinic Bălți, după ce a căzut de la etajul doi al unui bloc din cartierul Dacia.
',contentTypeId:null,created_at:null,published_at:1787175066,updated_at:null,old:null,live:null,category_id:762,site_id:1,views:2421,type:'photo',url_identifier:'un-copil-de-3-ani-a-cazut-de-la-etajul-doi-al-unui-bloc-din-balți-se-afla-in-stare-grava-la-spital',url_identifier_extern:null,status:'published',toPromotedSlider:null,wasPromoted:null,order_protv:2746197,order_osp:null,order_ip:null,promoted:null,category:{category_id:762,link:'actualitate',name:'Actualitate',color:''},site:{site_id:1,link_desktop:'https://protv.md'},long_link:'/actualitate/un-copil-de-3-ani-a-cazut-de-la-etajul-doi-al-unui-bloc-din-balti-se-afla-in-stare-grava-la-spital---2765454.html',full_url:'https://protv.md/actualitate/un-copil-de-3-ani-a-cazut-de-la-etajul-doi-al-unui-bloc-din-balti-se-afla-in-stare-grava-la-spital---2765454.html'},{article_id:2765446,name:'Tranzitul cerealelor ucrainene prin Republica Moldova, „oportunitate” pentru CFM: Guvernul îi asigură pe fermieri că nu le pune în pericol producția - VIDEO',cover_thumb:'2026/08/19/1787159743-4dd04321-4bf7-44c4-b9f0-6f32e41ca9d6.webp',cover_thumb_202:'2026/08/19/1787159743-4dd04321-4bf7-44c4-b9f0-6f32e41ca9d6.webp',cover_thumb_165:'2026/08/19/1787159751-4822a6a8-a267-45fa-9c32-a3ca8de3a0f0.webp',cover_thumb_067:'2026/08/19/1787159743-4dd04321-4bf7-44c4-b9f0-6f32e41ca9d6.webp',cover_thumb_081:'2026/08/19/1787159743-4dd04321-4bf7-44c4-b9f0-6f32e41ca9d6.webp',cover_thumb_177:'2026/08/19/1787159743-4dd04321-4bf7-44c4-b9f0-6f32e41ca9d6.webp',short_content:'
Tranzitul cerealelor ucrainene prin Republica Moldova nu pune în pericol transporturile agricultorilor autohtoni și este, dimpotrivă, o oportunitate pentru Calea Ferată a Moldovei. Asta susțin premierul Vasile Tofan și ministrul Infrastructurii. Declarațiile vin după ce fermierii și-au exprimat îngrijorarea că facilitățile acordate mărfurilor ucrainene ar putea afecta piața internă și au cerut restricționarea tranzitului. Mâine, autoritățile vor avea o ședință cu agricultorii și instituțiile implicate pentru a clarifica situația.
',contentTypeId:null,created_at:null,published_at:1787170558,updated_at:1787170538,old:null,live:null,category_id:762,site_id:1,views:2271,type:'video',url_identifier:'tranzitul-cerealelor-ucrainene-prin-republica-moldova-oportunitate-pentru-cfm-guvernul-ii-asigura-pe-fermieri-ca-nu-le-pune-in-pericol-producția-video',url_identifier_extern:null,status:'published',toPromotedSlider:null,wasPromoted:null,order_protv:2746183,order_osp:null,order_ip:null,promoted:null,category:{category_id:762,link:'actualitate',name:'Actualitate',color:''},site:{site_id:1,link_desktop:'https://protv.md'},long_link:'/actualitate/tranzitul-cerealelor-ucrainene-prin-republica-moldova-oportunitate-pentru-cfm-guvernul-ii-asigura-pe-fermieri-ca-nu-le-pune-in-pericol-productia-video---2765446.html',full_url:'https://protv.md/actualitate/tranzitul-cerealelor-ucrainene-prin-republica-moldova-oportunitate-pentru-cfm-guvernul-ii-asigura-pe-fermieri-ca-nu-le-pune-in-pericol-productia-video---2765446.html'},{article_id:2765461,name:'Din nou, o dronă militară a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova. Detaliile ministerului Apărării',cover_thumb:'2026/08/20/1787202988-74f5aecb-a85d-4581-b354-789790558bf8.webp',cover_thumb_202:'2026/08/20/1787202988-74f5aecb-a85d-4581-b354-789790558bf8.webp',cover_thumb_165:'2026/08/20/1787203010-d08d904a-f349-413b-a4e9-26bb88231c6c.webp',cover_thumb_067:'2026/08/20/1787202988-74f5aecb-a85d-4581-b354-789790558bf8.webp',cover_thumb_081:'2026/08/20/1787202988-74f5aecb-a85d-4581-b354-789790558bf8.webp',cover_thumb_177:'2026/08/20/1787202988-74f5aecb-a85d-4581-b354-789790558bf8.webp',short_content:'
Din nou, un aparat de zbor militar a pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova. O dronă, preliminar identificată ca fiind de tip Shahed 136 (Geran-2), a fost detectată în această dimineață, după ce a survolat ilegal frontiera din Ucraina.
',contentTypeId:null,created_at:null,published_at:1787214600,updated_at:1787214600,old:null,live:null,category_id:762,site_id:1,views:2093,type:'photo',url_identifier:'din-nou-o-drona-militara-a-survolat-spațiul-aerian-al-republicii-moldova-detaliile-ministerului-apararii',url_identifier_extern:null,status:'published',toPromotedSlider:null,wasPromoted:null,order_protv:2746213,order_osp:null,order_ip:null,promoted:null,category:{category_id:762,link:'actualitate',name:'Actualitate',color:''},site:{site_id:1,link_desktop:'https://protv.md'},long_link:'/actualitate/din-nou-o-drona-militara-a-survolat-spatiul-aerian-al-republicii-moldova-detaliile-ministerului-apararii---2765461.html',full_url:'https://protv.md/actualitate/din-nou-o-drona-militara-a-survolat-spatiul-aerian-al-republicii-moldova-detaliile-ministerului-apararii---2765461.html'},{article_id:2765436,name:'Rezervele de apă, tot mai mici. Novodnestrovsk primește de cinci ori mai puțină apă decât deversează spre Moldova: „Tendința este foarte negativă”',cover_thumb:'2026/08/19/1787148631-cfcff27d-009b-40e5-9493-36f67e383dc0.webp',cover_thumb_202:'2026/08/19/1787148631-cfcff27d-009b-40e5-9493-36f67e383dc0.webp',cover_thumb_165:'2026/08/19/1787148648-691f50b6-257d-44d0-9840-3baa6aa356c5.webp',cover_thumb_067:'2026/08/19/1787148631-cfcff27d-009b-40e5-9493-36f67e383dc0.webp',cover_thumb_081:'2026/08/19/1787148631-cfcff27d-009b-40e5-9493-36f67e383dc0.webp',cover_thumb_177:'2026/08/19/1787148631-cfcff27d-009b-40e5-9493-36f67e383dc0.webp',short_content:'
Situația rezervelor de apă devine tot mai gravă. Luni, în lacul de acumulare Novodnestrovsk intrau doar 15 metri cubi de apă pe secundă, în timp ce spre Republica Moldova erau deversați 75 de metri cubi pe secundă – de cinci ori mai mult. Autoritățile nu exclud reducerea volumului de apă livrat țării noastre, dar speră că ploile din următoarele zile vor îmbunătăți situația. Primarul capitalei spune că, deocamdată, locuitorii Chișinăului nu sunt în pericol de a rămâne fără apă.
',contentTypeId:null,created_at:null,published_at:1787159460,updated_at:1787172581,old:null,live:null,category_id:762,site_id:1,views:1821,type:'video',url_identifier:'criza-apei-continua-debitul-nistrului-a-crescut-ușor-dar-rezervele-raman-insuficiente-tendința-este-foarte-negativa-video',url_identifier_extern:null,status:'published',toPromotedSlider:null,wasPromoted:null,order_protv:2746189,order_osp:null,order_ip:null,promoted:null,category:{category_id:762,link:'actualitate',name:'Actualitate',color:''},site:{site_id:1,link_desktop:'https://protv.md'},long_link:'/actualitate/criza-apei-continua-debitul-nistrului-a-crescut-usor-dar-rezervele-raman-insuficiente-tendinta-este-foarte-negativa-video---2765436.html',full_url:'https://protv.md/actualitate/criza-apei-continua-debitul-nistrului-a-crescut-usor-dar-rezervele-raman-insuficiente-tendinta-este-foarte-negativa-video---2765436.html'}],title:'(P) Sanatatea incepe de la prima ora. 5 trucuri ca sa ai o zi excelenta in fiecare zi',meta_title:'(P) Sanatatea incepe de la prima ora. 5 trucuri ca sa ai o zi excelenta in fiecare zi',show404:false,meta_description:'Se spune ca cine se scoala de dimineata, departe ajunge. Insa lucrurile sunt un pic mai complicate decat atat. Modul de viata tot mai alert, timpul care pare mereu prea scurt si programul foarte incarcat ne fac sa realizam ca este nevoie de putin mai mult ca sa „ajungi departe” intr-o zi agitata. De aceea, felul in care ne incepem fiecare dimineata are mari influente asupra modului in care ne vom simti si vom resimti activitatile de peste zi.',meta_image:'https://assets.protv.md/articles/files/thumbs/700x/2019/01/31/Logo-protv-15489260404bwsvsv.png',meta_section:'Meatless Friday'}
11 mai 2013, ora 07:52
(P) Sanatatea incepe de la prima ora. 5 trucuri ca sa ai o zi excelenta in fiecare zi
Se spune ca cine se scoala de dimineata, departe ajunge. Insa lucrurile sunt un pic mai complicate decat atat. Modul de viata tot mai alert, timpul care pare mereu prea scurt si programul foarte incarcat ne fac sa realizam ca este nevoie de putin mai mult ca sa „ajungi departe” intr-o zi agitata. De aceea, felul in care ne incepem fiecare dimineata are mari influente asupra modului in care ne vom simti si vom resimti activitatile de peste zi.
Asadar, ce trebuie sa faci pentru a te bucura din plin de o zi plina de energie si vitalitate? Sa incepem cu inceputul:
• Ceasul desteptator. Pentru multi un adevarat calvar, alarma de dimineata este cea care „suna” trezirea si marcheaza inceputul unei noi zile. Daca folosesti indelung butonul de „Amanare” al ceasului sau telefonului, e timpul sa afli ca nu faci decat sa te amagesti ca dormi mai mult sau ca vei fi mai odihnit. De fapt, cele 5 minute pe care le petreci „motaind” iti induc o stare de semi-somn, in care dormi „iepureste”, asteptandu-te ca in fiecare moment sa fii trezit de sunetul alarmei. Iar atunci cand te hotarasti in sfarsit sa te ridici din pat, observi ca esti mai obosit daca te-ai fi trezit inca de la primul „semn”.
• Simte racoarea diminetii. Deschide geamul camerei si inspira aerul proaspat de afara. Apoi clateste-te pe fata cu apa rece. Te vei simti imediat revigorat, iar senzatia care te impiedica sa te ridici din pat va disparea pe loc.
• Invioreaza-te. Desi multi spun ca sunt prea „obositi” ca sa faca miscare dimineata, studiile arata ca nu este neaparat nevoie sa iesi sa alergi ca sa te pui in functiune. Cateva miscari de incalzire ale gatului, bratelor, spatelui, bazinului si picioarelor ar trebui sa fie indeajuns. Le poti face in doar cateva minute, in timp ce admiri privelistea sau urmaresti emisiunea matinala preferata. Efectele vor fi imediate si se vor simti intreaga zi.
• Nu uita de micul dejun! Nu degeaba se spune ca micul dejun este cea mai importanta masa a zilei. El ne ofera portia de energie necesara functionarii optime a organismului. Incearca sa iei micul dejun alaturi de familie, pentru a integra acest moment in viata de zi cu zi. Astfel, nu-l vei mai privi ca pe o necesitate, ci ca pe un prilej de petrecere a timpului impreuna. Alege sa mananci zi de zi ceva care sa-ti ofere echilibrul perfect intre gustos si hranitor. De exemplu, o portie de musli – ai atat beneficiile nutritive ale cerealelor integrale, cat si placerea gustului celorlalte ingrediente delicioase. Spre exemplu, Musli Vitalis de la Dr. Oetker ofera un amestec hranitor de cereale integrale si fructe, miere, nuci sau ciocolata, care sa iti hraneasca pofta de ceva bun si sa-ti asigure vitalitatea necesara pentru o zi plina de activitati.
• Mergi la serviciu pe jos sau cu bicicleta. Atunci cand vremea tine cu tine, lasa masina acasa. Pe langa beneficiile fizice pe care ti le aduce o plimbare pana la serviciu, ai sansa de a descoperi lucruri pe care nu le observi din masina. Poti cunoaste oameni noi, poti admira locuri pe care le-ai vazut pana acum doar „in viteza”. In plus, plimbarea pe jos sau cu bicicleta este mult mai relaxanta decat statul in trafic minute in sir.
Asadar, nu este nevoie de sacrificii pentru a te bucura de o zi plina de energie si vitalitate. Tot ce iti trebuie este vointa de a face cateva schimbari pe cat de mici, pe atat de benefice pentru tine.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numărul 079400508.