Canicula se intensifică în Republica Moldova. Pentru vineri, meteorologii au emis Cod portocaliu în nordul țării și Cod galben în centru și sud. Temperaturile maxime vor ajunge până la 36 de grade. Avertizarea este valabilă pe tot parcursul zilei.
Cod portocaliu în nord
Avertizarea vizează raioanele Briceni, Ocnița, Edineț, Dondușeni, Soroca, Drochia, Rîșcani, Glodeni, Florești, Bălți, Fălești și Sîngerei.
În aceste zone, maximele vor atinge 36 de grade Celsius.
Cod galben în centru și sud
Avertizarea se aplică în zonele Orhei, Rezina, Șoldănești, Călărași, Strășeni, Ungheni, Chișinău, Ialoveni, Hîncești, Anenii Noi, Căușeni, Ștefan Vodă, Cimișlia, Leova, Cahul, Comrat și Taraclia.
Aici, temperaturile maxime vor oscila între 33 și 35 de grade.

Recomandările specialiștilor
În zilele cu temperaturi ridicate, oamenii sunt îndemnați să evite expunerea prelungită la soare și efortul fizic intens, în special în orele de vârf. Este recomandat consumul unei cantități suficiente de apă și purtarea hainelor lejere și a pălăriilor.


