Nivelul apei în râul Nistru continuă să crească, iar Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis un cod galben în acest sens, valabil până pe 13 mai.
„În legătură cu mărirea în continuare a deversării apei din Lacul de acumulare Dnestrovsk (râul Nistru) până la 1500 m3/s, în intervalul 09-13 mai, pe sectorul s. Unguri-or. Dubăsari va continua creșterea nivelului apei cu 1.5-3.2 m, față de nivelul din 09 mai (ora 8.00)”, se arată în comunicatul emis de meteorologi.
Astfel, în locurile joase, s-ar putea înregistra ieșirea apei în luncă.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat atenționează populația să fie prudentă.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


