Prima zi de toamnă vine cu ploi și descărcări electrice în mai multe raioane din nordul țării. Meteorologii prognozează astăzi vreme instabilă, însă temperaturile vor rămâne ridicate, cu maxime de până la 32 de grade la sud.

În cursul nopții, în nord se așteaptă 13 grade, ziua termometrele vor indica 27 de grade.

În centru, noaptea se prognozează 15 grade, iar maxima zilei va fi de 30 de grade.

În sud, noaptea se așteaptă 18 grade, ziua termometrele vor indica 32 de grade.

În capitală, minima va fi de 17 grade, ziua se așteaptă 31 de grade.

În următoarele zile vremea va fi caldă.