Trecerea la ora de iarna se va face saptamana viitoare, in ultimul weekend din luna octombrie, in noaptea dintre 26 si 27 octombrie. Atunci ceasurile se vor da inapoi cu o ora, ora 4:00 va deveni ora 3:00. Va fi cea mai lunga zi din an, cu 25 de ore.
In perioada orei de iarna, diferenta dintre ora Romaniei si Timpul Universal (GMT) va fi de doua ore, spre deosebire de trei ore, in ora de vara.
Desi s-a discutat foarte mult de renuntarea la schimbarea orei, decizia definitiva nu a fost inca luata, astfel ca cel putin anul acesta si anul viitor, aceasta practica va continua.
Se va reveni la ora de vara, cand ceasurile se dau inainte cu o ora si ora 3:00 va deveni ora 4:00, in ultimul weekend din martie 2020, in noaptea de 28 spre 29 martie 2020.
Ce se va intampla cu ora de iarna
Parlamentul European a votat pentru renuntarea la sistemul orelor de vara si de iarna, in care ceasurile sunt ajustate cu o ora in fiecare primavara si toamna.
Masura va fi aplicata din 2021, iar pana atunci, statele membre ale Uniunii Europene trebuie sa decida daca vor sa ramana la ora de iarna sau la ora de vara. Multe dintre statele membre UE au instituit schimbarea ore in timpul crizei petroliere din anii ’70, pentru a profita mai mult de lumina zilei pe timp de vara si a face economie de energie.
Sursa: Pro TV


