Hrisca se aseamana cu graul dar nu face parte din categoria cerealalelor si nu contine gluten. Este superioara graului din multe puncte de vedere: contine mai putine glucide, este bogata in lisina (aminoacid esential), fier, seleniu, calciu si antioxidanti.

Hrisca este un adevarat aliment-medicament si poate combate numeroase afectiuni: iabetul zaharat, ateroscleroza, bolile hepatice si de inima, hipertensiunea arteriala, diverse edeme, anemie si depresie.

Substantele pe care le contine hrisca au proprietati antitumorale remarcabile. Vitaminele, fibrele alimentare si oligoelementele continute in boabele de hrisca au rolul de a scadea semnificativ probabilitatea aparitiei diverselor forme de cancer, mai ales a cancerului rectal, gastric, esofagian sau pulmonar. Astfel, specialistii recomanda consumul de hrisca de aproximativ patru ori pe saptamana, pentru a ne mentine intr-o stare buna de sanatate.

Hrisca este foarte saraca in calorii, dar bogata in substante ce ajuta la reglarea greutatii corporale. Acest aliment contine anumite substante cu efect diuretic, care reduc excesul de apa din organism. Daca fierbeti boabele de hrisca impreuna cu morcovi, ardei si rosii le puteti consuma si seara, dand o senzatie de satietate, astfel ca si apetitul alimentar scade foarte mult.

Un consum regulat de hrisca mentine sub control nivelul colesterolului rau (LDL) si scade nivelul trigliceridelor din sange. Cercetatorii chinezi au demonstrat ca persoanele care consuma frecvent hrisca au un nivel mai scazut de colesterol si trigliceride.

Colina, substanta care se gaseste din abundenta in hrisca, e si un foarte bun tonic hepatic, care ajuta ficatul sa se regenereze si sa elimine toxinele, precum alcoolul sau alimentele cu grad de toxicitate marita.