Nu stim daca ti-ai numarat pana acum paharele, dar nici nu te sfatuim sa o faci. Ar trebui sa ajungi la 8 pahare de apa pe zi ca sa te incadrezi in axioma apei atat de bine stiuta. Sunt zeci de ani de cand primim acelasi sfat, dar putina lume stie de unde a pornit acesta recomandare.

Se pare ca peste ocean, Consiliul National de Cercetare si Comisia de Nutritie din Statele Unite au dat aceste sfaturi in 1945, spunand ca este recomandat sa se consume 1 mililitru de apa pentru fiecare calorie din mancare, iar calculele au dus la suma de 1.5 litri pe zi. Din pacate, urmatoarea propozitie din recomandare a fost complet uitata, pentru ca explica faptul ca cea mai mare parte din aceasta cantitate se gaseste in hrana pe care o consumam zilnic. De pilda, castravetii au un continut de 92% apa, pepenele rosu -96%, iar merele – 85%. Atunci de ce ar fi nevoie de atat de multa apa?

Recent, medicii britanici au ajuns la concluzia ca nu e nevoie sa ne fortam organismul sa inghita atat de multa apa. Motivul este extrem de simplu. Corpul nostru este un organism foarte fin care stie sa isi regleze singur cantitatea de lichide de care are nevoie. Mecanismul pe care il foloseste se numeste “sete”, care se aprinde ca un bec rosu atunci cand avem nevoie de apa si ne dicteaza si cata apa trebuie sa bem. Totul depinde cat de activi suntem, ce fel de mancare consumam si daca suferim de unele boli.

Apa detoxifiaza organismul?

Ce-i drept, indiferent cata apa bei intr-o zi, tot e mai sanatos decat o sticla cu suc acidulat. Dar e cale lunga pana la idea ca 2 litri de apa pe zi elimina toxinele. De fapt, rinichii sunt cei care ajuta organismul sa elimine toxinele prin urina si nu exista o dovada clara si demonstrata stiintific care sa arate ca o cantitate mai mare de apa ii va face sa functioneze mai bine sau mai repede. Dimpotriva, unii medici spun ca prea multa apa reduce puterea rinichilor de a functiona ca un filtru.

Bea mai multa apa daca vrei o piele frumoasa

Noi spunem: bea atata apa cat ai nevoie daca vrei sa te simti bine in pielea ta. Corpul nostru este facut deja din 60% apa. Adica, o persoana care cantareste 90 de kg are deja aproape 55 de kg de apa. Astfel, un pahar in plus sau in minus pe zi nu poate sa aiba un efect atat de mare. Totusi, un studiu facut in 2007 sustine ca o jumatate de litru de apa adaugat la dieta zilnica poate ajuta circulatia sangelui in zona pielii.

Apa te ajuta sa slabesti

Cate fete ai vazut sorbind cu un pai apa plata cu lamaie si ti-au spus ca apa e buna la dieta? Noi le spunem ca apa e mai buna decat sucul, alcoolul sau cafeaua, dar nu le va subtia talia, daca restul dietei ramane neschimbata. Mai corect ar fi sa spunem ca apa e un truc in diete, pentru ca are zero calorii si iti tine gura ocupata atunci cand ai fii tentat sa ciugulesti intre mese.

Cand ai nevoie de mai multa apa?

Desigur, exista si exceptii de la regula. Sunt unele cazuri in care e nevoie de un aport mai mare de lichide in corp. De exemplu, pentru tratamentul sau prevenirea aparitiei pietrelor la rinichi sau pentru cei care urmeaza sa faca efort sporit sau sa stea la temperaturi extreme, cand ar putea aparea deshidratarea.

Totusi, sunt multi cei care beau apa peste necesarul zilnic, fortandu-se sa respecte o regula despre care au auzit ca este buna si trebuie respectata, fara sa se gandeasca la faptul ca ar putea avea si efecte adverse, cum ar fi intoxicatia cu apa, ce apare atunci cand rinichii nu pot elimina apa in exces prin urina, iar sarurile din sange sunt diluate.

',cover_thumb:'2019/01/31/Logo-protv-15489260404bwsvsv.png',article_source:'Foostory.ro',article_source_url:'http://www.foodstory.ro',url_identifier:'demontam-mituri-avem-nevoie-de-2-litri-de-apa-pe-zi-ca-sa-fim',created_at:1415891877,published_at:1415891877,updated_at:null,old:1,category_id:632,site_id:1,type:null,published:null,promoted:null,toPromotedSlider:null,views:97,status:'published',programed_at:null,order_protv:2403682,order_perfecte:null,order_sg:null,order_ip:null,order_osp:null,order_gsd:null,order_isanatate:null,key:null,event:null,views_video:0,old_id:773641,procesed:1,'static':null,sources:null,live:null,box_id:null,url_identifier_extern:null,video_cover_imported:null,contentTypeId:null,cover_thumb_202:null,cover_thumb_165:null,cover_thumb_067:null,shortLink:null,cover_thumb_081:null,cover_thumb_177:null,wasPromoted:null,autoPlayLive:null,coverThumbTitle:null,coverThumbSource:null,keywords:[],faq:[],url_identifier_locked:0,category:{category_id:632,name:'Nutritie',parent_category_id:702,link:'nutritie',position:0,published:'Y',site_id:6,is_mobi:'N',is_desktop:'Y',order_mobi:76,order_desktop:82,color:null,old_id:null,ad_billboard:null,ad_intext:null,ad_standard:null,hidden:0,description:null,pageTitle:null},site:{site_id:1,name:'Pro TV',link_desktop:'https://protv.md',logo:'2025/09/18/Logositeprotvmare1-1758187928f3a609a1-3863-4cc3-a722-ce601dd99414.png',permaname:'proTv',order_column:'order_protv'},contentType:undefined,articleAuthors:[{id:177511,articleId:773641,authorId:3,author:{id:3,metaTitle:null,metaDescription:null,fullName:'PRO TV',description:'

PRO TV

',socials:null,photoUrl:'2025/11/05/protv.png-1762332307cc81d3c3-f3d0-44b3-89e1-78e944fc40d2.webp',isContactPage:1,pageUrl:'pro-tv',facebookUrl:null,instagramUrl:null,tictokUrl:null,deleted_at:null,expertise:null}}],articleUpdates:[],article_gallery:[],article_tags:[],long_link:'/nutritie/demontam-mituri-avem-nevoie-de-2-litri-de-apa-pe-zi-ca-sa-fim---773641.html',full_url:'https://protv.md/nutritie/demontam-mituri-avem-nevoie-de-2-litri-de-apa-pe-zi-ca-sa-fim---773641.html',url_identifier_normalized:'demontam-mituri-avem-nevoie-de-2-litri-de-apa-pe-zi-ca-sa-fim',cover_thumb_sm:'http://assets.protv.md/articles/files/thumbs/140x100/2019/01/31/Logo-protv-15489260404bwsvsv.png',cover_thumb_md:'http://assets.protv.md/articles/files/thumbs/320x180/2019/01/31/Logo-protv-15489260404bwsvsv.png',cover_thumb_lg:'http://assets.protv.md/articles/files/thumbs/680x400/2019/01/31/Logo-protv-15489260404bwsvsv.png',meta_title:'Demontam mituri! Avem nevoie de 2 litri de apa pe zi ca sa fim sanatosi tun?',meta_description:'Apa te ajuta sa slabesti. Apa detoxifica organismul. Apa mentine pielea hidratata. In teorie, toate aceste afirmatii sunt adevarate. In practica, insa, sunt partial false. Afla de ce.',articleSchemaOrg:{'@context':'https://schema.org','@type':'NewsArticle',description:'Apa te ajuta sa slabesti. Apa detoxifica organismul. Apa mentine pielea hidratata. In teorie, toate aceste afirmatii sunt adevarate. In practica, insa, sunt partial false. Afla de ce.',headline:'Demontam mituri! Avem nevoie de 2 litri de apa pe zi ca sa fim sanatosi tun?',author:{'@context':'https://schema.org','@type':'Person','@id':'https://protv.md/autor/pro-tv',url:'https://protv.md/autor/pro-tv',name:'PRO TV',description:'',image:{'@type':'ImageObject',url:''},jobTitle:'Redactor de stiri',worksFor:{'@type':'NewsMediaOrganization','@id':'https://protv.md/#publisher'},sameAs:[]},datePublished:'2014-11-13T15:17:57.000Z',dateModified:'2014-11-13T15:17:57.000Z',mainEntityOfPage:'https://protv.md/nutritie/demontam-mituri-avem-nevoie-de-2-litri-de-apa-pe-zi-ca-sa-fim---773641.html',articleSection:'Nutritie',image:'https://assets.protv.md/articles/images/original/2019/01/31/Logo-protv-15489260404bwsvsv.png',publisher:{'@type':'NewsMediaOrganization','@id':'https://protv.md/#publisher',name:'Pro TV Chișinău',alternateName:['PROTV.MD','Pro TV Moldova','ProTV Chisinau','protv','Pro TV'],url:'https://protv.md',logo:{'@type':'ImageObject',url:'https://assets.protv.md/articles/images/original/2025/09/18/Logositeprotvmare1-1758187928f3a609a1-3863-4cc3-a722-ce601dd99414.png',width:151,height:48,contentUrl:'https://assets.protv.md/articles/images/original/2025/09/18/Logositeprotvmare1-1758187928f3a609a1-3863-4cc3-a722-ce601dd99414.png'},foundingDate:'1999-09-03',sameAs:['https://www.facebook.com/protvchisinau/','https://www.youtube.com/@protvchisinau5284','https://www.instagram.com/protv_chisinau/','https://www.tiktok.com/@protvchisinau','https://t.me/+vHuIDkKPV4VkNzEy'],publishingPrinciples:'https://protv.md/codul-deontologic',diversityPolicy:'https://protv.md/codul-deontologic',ethicsPolicy:'https://protv.md/codul-deontologic',masthead:'https://protv.md/codul-deontologic',correctionsPolicy:'https://protv.md/codul-deontologic',verificationFactCheckingPolicy:'https://protv.md/codul-deontologic'}},breadcrumbSchemaOrg:{'@context':'https://schema.org','@type':'BreadcrumbList',mainEntityOfPage:'https://protv.md/nutritie/demontam-mituri-avem-nevoie-de-2-litri-de-apa-pe-zi-ca-sa-fim---773641.html',itemListElement:[{'@type':'ListItem',position:1,name:'Acasă',item:'https://protv.md'},{'@type':'ListItem',position:2,name:'Nutritie',item:'https://protv.md/nutritie'},{'@type':'ListItem',position:3,name:'Demontam mituri! Avem nevoie de 2 litri de apa pe zi ca sa fim sanatosi tun?',item:'https://protv.md/nutritie/demontam-mituri-avem-nevoie-de-2-litri-de-apa-pe-zi-ca-sa-fim---773641.html'}]},faqSchemaOrg:null,authorSchemaOrg:[{'@context':'https://schema.org','@type':'Person','@id':'https://protv.md/autor/pro-tv',url:'https://protv.md/autor/pro-tv',name:'PRO TV',description:'',image:{'@type':'ImageObject',url:''},jobTitle:'Redactor de stiri',worksFor:{'@type':'NewsMediaOrganization','@id':'https://protv.md/#publisher'},sameAs:[]}],articleVideoObjectSchemaOrg:{}},similarArticles:[{article_id:2765423,name:'Majorarea salariilor bugetarilor, amânată pentru 2027. Guvernul promite plăți unice în octombrie. Anunțul făcut de premierul țării - VIDEO',cover_thumb:'2026/08/19/1787137442-db2fd6b5-7661-4313-9215-a7bb083706f1.webp',cover_thumb_202:'2026/08/19/1787137029-f5be395e-2d4f-4045-b6b6-ca560ad88d23.webp',cover_thumb_165:'2026/08/19/1787137466-1bc99f2e-e844-489e-886d-275415f5c370.webp',cover_thumb_067:'2026/08/19/1787137029-f5be395e-2d4f-4045-b6b6-ca560ad88d23.webp',cover_thumb_081:'2026/08/19/1787137029-f5be395e-2d4f-4045-b6b6-ca560ad88d23.webp',cover_thumb_177:'2026/08/19/1787137029-f5be395e-2d4f-4045-b6b6-ca560ad88d23.webp',short_content:'

Majorările salariale pentru  profesori, dar și pentru alți angajați din sectorul bugetar se amână pentru anul viitor. Acestea nu vor intra în vigoare de la 1 septembrie 2026, cum era prevăzut inițial, ci de la 1 ianuarie 2027. Anunțul a fost făcut astăzi de premierul Vasile Tofan, după protestul profesorilor, care au cerut salarii mai mari. Șeful Guvernului spune că majorările nu pot fi aplicate mai devreme, din lipsă de bani și din motive administrative. Pentru a compensa întârzierea, executivul va acorda o plată unică.

',contentTypeId:null,created_at:null,published_at:1787147934,updated_at:null,old:null,live:null,category_id:5,site_id:1,views:8213,type:'video',url_identifier:'live-vasile-tofan-susține-o-conferința-de-presa-privind-legea-salarizarii',url_identifier_extern:null,status:'published',toPromotedSlider:null,wasPromoted:null,order_protv:2746195,order_osp:null,order_ip:null,promoted:null,category:{category_id:5,link:'politic',name:'Politic',color:''},site:{site_id:1,link_desktop:'https://protv.md'},long_link:'/politic/live-vasile-tofan-sustine-o-conferinta-de-presa-privind-legea-salarizarii---2765423.html',full_url:'https://protv.md/politic/live-vasile-tofan-sustine-o-conferinta-de-presa-privind-legea-salarizarii---2765423.html'},{article_id:2765455,name:'Accident violent la Anenii Noi: O mașină, cuprinsă de flăcări, iar un motociclist, la pământ. Cum s-a produs impactul - FOTO/VIDEO',cover_thumb:'2026/08/19/1787165898-f2089874-cdb4-4b4f-9694-e5d50fae18ce.webp',cover_thumb_202:'2026/08/19/1787165898-f2089874-cdb4-4b4f-9694-e5d50fae18ce.webp',cover_thumb_165:'2026/08/19/1787165908-51b2ef56-cb3b-494c-8cfa-2f514def361e.webp',cover_thumb_067:'2026/08/19/1787165898-f2089874-cdb4-4b4f-9694-e5d50fae18ce.webp',cover_thumb_081:'2026/08/19/1787165898-f2089874-cdb4-4b4f-9694-e5d50fae18ce.webp',cover_thumb_177:'2026/08/19/1787165898-f2089874-cdb4-4b4f-9694-e5d50fae18ce.webp',short_content:'

Accident grav la Anenii Noi. Un motociclist de 25 de ani a ajuns la spital după ce a pierdut controlul vehiculului într-o curbă și a fost proiectat într-un automobil. Accidentul s-a produs în după - amiaza zilei de 19 august, în apropierea localității Chetrosu. În înregistrarea video se vede cum automobilul arde pe jumătate, iar pe drum se află motociclistul. 

',contentTypeId:null,created_at:null,published_at:1787176719,updated_at:1787216842,old:null,live:null,category_id:762,site_id:1,views:5261,type:'video',url_identifier:'accident-violent-la-anenii-noi-o-mașina-cuprinsa-de-flacari-iar-un-motociclist-la-pamant-imagini-surprinse-de-martori-video',url_identifier_extern:null,status:'published',toPromotedSlider:null,wasPromoted:null,order_protv:2746202,order_osp:null,order_ip:null,promoted:null,category:{category_id:762,link:'actualitate',name:'Actualitate',color:''},site:{site_id:1,link_desktop:'https://protv.md'},long_link:'/actualitate/accident-violent-la-anenii-noi-o-masina-cuprinsa-de-flacari-iar-un-motociclist-la-pamant-imagini-surprinse-de-martori-video---2765455.html',full_url:'https://protv.md/actualitate/accident-violent-la-anenii-noi-o-masina-cuprinsa-de-flacari-iar-un-motociclist-la-pamant-imagini-surprinse-de-martori-video---2765455.html'},{article_id:2765442,name:'„Îmi place cum orașul nostru se transformă”. Locuitorii din Chișinău, entuziasmați de muralul dedicat operei lui Ion Creangă, de pe strada care îi poartă numele - VIDEO',cover_thumb:'2026/08/19/1787156328-45a1b9ca-8f91-48d5-b935-48795969018b.webp',cover_thumb_202:'2026/08/19/1787156328-45a1b9ca-8f91-48d5-b935-48795969018b.webp',cover_thumb_165:'2026/08/19/1787156403-4e9d1900-e139-44aa-9257-50da5a3ee87b.webp',cover_thumb_067:'2026/08/19/1787156328-45a1b9ca-8f91-48d5-b935-48795969018b.webp',cover_thumb_081:'2026/08/19/1787156328-45a1b9ca-8f91-48d5-b935-48795969018b.webp',cover_thumb_177:'2026/08/19/1787156328-45a1b9ca-8f91-48d5-b935-48795969018b.webp',short_content:'

Un mural dedicat operei lui Ion Creangă a fost realizat pe strada care îi poartă numele, în sectorul Buiucani al capitalei. Lucrarea, cu o lungime de 120 de metri, reunește personaje și scene inspirate din celebra operă „Amintiri din copilărie”. Inițiativa este apreciată de chișinăueni, care spun că astfel de proiecte dau culoare orașului și contribuie la promovarea patrimoniului cultural.

',contentTypeId:null,created_at:null,published_at:1787167216,updated_at:1787167530,old:null,live:null,category_id:762,site_id:1,views:3370,type:'video',url_identifier:'imi-place-cum-orașul-nostru-se-transforma-locuitorii-din-chișinau-entuziasmați-de-muralul-dedicat-operei-lui-ion-creanga-de-pe-strada-care-ii-poarta-numele-video',url_identifier_extern:null,status:'published',toPromotedSlider:null,wasPromoted:null,order_protv:2746187,order_osp:null,order_ip:null,promoted:null,category:{category_id:762,link:'actualitate',name:'Actualitate',color:''},site:{site_id:1,link_desktop:'https://protv.md'},long_link:'/actualitate/imi-place-cum-orasul-nostru-se-transforma-locuitorii-din-chisinau-entuziasmati-de-muralul-dedicat-operei-lui-ion-creanga-de-pe-strada-care-ii-poarta-numele-video---2765442.html',full_url:'https://protv.md/actualitate/imi-place-cum-orasul-nostru-se-transforma-locuitorii-din-chisinau-entuziasmati-de-muralul-dedicat-operei-lui-ion-creanga-de-pe-strada-care-ii-poarta-numele-video---2765442.html'},{article_id:2765428,name:'Guvernul propune comasarea unor agenții pentru a face față costurilor legii salarizării. Vasile Tofan: „Trebuie să avem curajul”\n',cover_thumb:'2026/08/19/1787145519-3b694ced-63a3-4267-b9dc-09f5d01ac97e.webp',cover_thumb_202:'2026/08/19/1787142014-b69c2ae7-5134-4b9d-b651-8c7c980c24ba.webp',cover_thumb_165:'2026/08/19/1787145515-17ec0753-6a0d-40ce-b571-b6af3c87d5fd.webp',cover_thumb_067:'2026/08/19/1787142014-b69c2ae7-5134-4b9d-b651-8c7c980c24ba.webp',cover_thumb_081:'2026/08/19/1787142014-b69c2ae7-5134-4b9d-b651-8c7c980c24ba.webp',cover_thumb_177:'2026/08/19/1787142014-b69c2ae7-5134-4b9d-b651-8c7c980c24ba.webp',short_content:'

Guvernul vrea să reducă numărul agențiilor de stat și să comaseze unele dintre instituții, pentru a diminua cheltuielile din sectorul public și a face loc în buget pentru majorările salariale prevăzute de noua lege a salarizării. Premierul Vasile Tofan recunoaște că măsurile ar putea provoca rezistență din partea instituțiilor, dar spune că Executivul trebuie să aibă „curajul” să reducă ineficiența și risipa din sectorul public.

',contentTypeId:null,created_at:null,published_at:1787152848,updated_at:null,old:null,live:null,category_id:762,site_id:1,views:3211,type:'photo',url_identifier:'guvernul-propune-comasarea-unor-agenții-pentru-a-face-fața-costurilor-legii-salarizarii-vasile-tofan-trebuie-sa-avem-curajul',url_identifier_extern:null,status:'published',toPromotedSlider:null,wasPromoted:null,order_protv:2746152,order_osp:null,order_ip:null,promoted:null,category:{category_id:762,link:'actualitate',name:'Actualitate',color:''},site:{site_id:1,link_desktop:'https://protv.md'},long_link:'/actualitate/guvernul-propune-comasarea-unor-agentii-pentru-a-face-fata-costurilor-legii-salarizarii-vasile-tofan-trebuie-sa-avem-curajul---2765428.html',full_url:'https://protv.md/actualitate/guvernul-propune-comasarea-unor-agentii-pentru-a-face-fata-costurilor-legii-salarizarii-vasile-tofan-trebuie-sa-avem-curajul---2765428.html'},{article_id:2765424,name:'Cod Galben de caniculă în Republica Moldova: Temperaturile vor ajunge la 35 de grade. Când intră în vigoare avertizarea - FOTO',cover_thumb:'2026/08/19/1787137766-283b5783-aad8-464c-9dea-0d354b39b243.webp',cover_thumb_202:'2026/08/19/1787137766-283b5783-aad8-464c-9dea-0d354b39b243.webp',cover_thumb_165:'2026/08/19/1787137784-2edb21f1-98ea-4553-a48c-7b0b6945d0c0.webp',cover_thumb_067:'2026/08/19/1787137766-283b5783-aad8-464c-9dea-0d354b39b243.webp',cover_thumb_081:'2026/08/19/1787137766-283b5783-aad8-464c-9dea-0d354b39b243.webp',cover_thumb_177:'2026/08/19/1787137766-283b5783-aad8-464c-9dea-0d354b39b243.webp',short_content:'

Republica Moldova va fi din nou afectată de temperaturi ridicate. Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu a emis Cod galben de caniculă pentru mâine, 20 august. 

',contentTypeId:null,created_at:null,published_at:1787148619,updated_at:null,old:null,live:null,category_id:792,site_id:1,views:2887,type:'photo',url_identifier:'cod-galben-de-canicula-in-republica-moldova-temperaturile-vor-ajunge-la-35-de-grade-cand-intra-in-vigoare-avertizarea-foto',url_identifier_extern:null,status:'published',toPromotedSlider:null,wasPromoted:null,order_protv:2746168,order_osp:null,order_ip:null,promoted:null,category:{category_id:792,link:'meteo',name:'Meteo',color:''},site:{site_id:1,link_desktop:'https://protv.md'},long_link:'/meteo/cod-galben-de-canicula-in-republica-moldova-temperaturile-vor-ajunge-la-35-de-grade-cand-intra-in-vigoare-avertizarea-foto---2765424.html',full_url:'https://protv.md/meteo/cod-galben-de-canicula-in-republica-moldova-temperaturile-vor-ajunge-la-35-de-grade-cand-intra-in-vigoare-avertizarea-foto---2765424.html'},{article_id:2765494,name:'Final tragic în cazul accidentului de la Anenii Noi: motociclistul de 25 de ani a murit la spital',cover_thumb:'2026/08/20/1787217396-a8a1a716-a8da-43f7-98fc-eceb91ce779a.webp',cover_thumb_202:'2026/08/20/1787217377-f666bffa-a411-41b5-8c17-db664b97c0be.webp',cover_thumb_165:'2026/08/20/1787217387-6acaf5a7-7321-44c0-883e-c7ce0b483287.webp',cover_thumb_067:'2026/08/20/1787217377-f666bffa-a411-41b5-8c17-db664b97c0be.webp',cover_thumb_081:'2026/08/20/1787217377-f666bffa-a411-41b5-8c17-db664b97c0be.webp',cover_thumb_177:'2026/08/20/1787217377-f666bffa-a411-41b5-8c17-db664b97c0be.webp',short_content:'

Motociclistul de 25 de ani, implicat în accidentul produs ieri în apropierea localității Chetrosu, raionul Anenii Noi, a murit la spital. Tânărul a fost grav rănit după ce a pierdut controlul motocicletei într-o curbă, a căzut pe carosabil și a fost proiectat într-un automobil. Acesta a fost transportat la spital, însă ulterior a decedat. Informația a fost precizată pentru PRO TV de responsabilii de la poliție.

',contentTypeId:null,created_at:null,published_at:1787228211,updated_at:1787229360,old:null,live:null,category_id:762,site_id:1,views:2762,type:'photo',url_identifier:'final-tragic-in-cazul-accidentului-de-la-anenii-noi-motociclistul-de-25-de-ani-a-murit-la-spital',url_identifier_extern:null,status:'published',toPromotedSlider:null,wasPromoted:null,order_protv:2746224,order_osp:null,order_ip:null,promoted:null,category:{category_id:762,link:'actualitate',name:'Actualitate',color:''},site:{site_id:1,link_desktop:'https://protv.md'},long_link:'/actualitate/final-tragic-in-cazul-accidentului-de-la-anenii-noi-motociclistul-de-25-de-ani-a-murit-la-spital---2765494.html',full_url:'https://protv.md/actualitate/final-tragic-in-cazul-accidentului-de-la-anenii-noi-motociclistul-de-25-de-ani-a-murit-la-spital---2765494.html'},{article_id:2765479,name:'De la 70 la 57 de kilograme în trei luni. Cum a reușit Svetlana Sainsus să slăbească cu ajutorul Colibri Diet - FOTO\n',cover_thumb:'2026/08/20/1787209737-bcd2b2dc-d806-46a9-b7fe-6e27f8150353.webp',cover_thumb_202:'2026/08/20/1787209737-bcd2b2dc-d806-46a9-b7fe-6e27f8150353.webp',cover_thumb_165:'2026/08/20/1787209744-7aa91916-be04-4320-aadb-2a3c148e69ae.webp',cover_thumb_067:'2026/08/20/1787209737-bcd2b2dc-d806-46a9-b7fe-6e27f8150353.webp',cover_thumb_081:'2026/08/20/1787209737-bcd2b2dc-d806-46a9-b7fe-6e27f8150353.webp',cover_thumb_177:'2026/08/20/1787209737-bcd2b2dc-d806-46a9-b7fe-6e27f8150353.webp',short_content:'

13 kilograme în minus în doar trei luni, de la 70 la 57 de kilograme. Acesta este rezultatul obținut de Svetlana Sainsus după ce a urmat programele alimentare Colibri Diet. Fără pastile, ceaiuri de slăbit sau soluții „minune”, Svetlana a ales un plan alimentar structurat, cu meniuri și porții stabilite, pe care l-a urmat cu consecvență. 

',contentTypeId:null,created_at:null,published_at:1787220548,updated_at:null,old:null,live:null,category_id:1508,site_id:1,views:2697,type:'photo',url_identifier:'de-la-70-la-57-de-kilograme-in-trei-luni-cum-a-reușit-svetlana-sainsus-sa-slabeasca-cu-ajutorul-colibri-diet-foto',url_identifier_extern:null,status:'published',toPromotedSlider:1,wasPromoted:1,order_protv:2746184,order_osp:null,order_ip:null,promoted:1787306880,category:{category_id:1508,link:'articol-comercial',name:'Articol comercial',color:''},site:{site_id:1,link_desktop:'https://protv.md'},long_link:'/articol-comercial/de-la-70-la-57-de-kilograme-in-trei-luni-cum-a-reusit-svetlana-sainsus-sa-slabeasca-cu-ajutorul-colibri-diet-foto---2765479.html',full_url:'https://protv.md/articol-comercial/de-la-70-la-57-de-kilograme-in-trei-luni-cum-a-reusit-svetlana-sainsus-sa-slabeasca-cu-ajutorul-colibri-diet-foto---2765479.html'},{article_id:2765439,name:'Noi detalii despre accidentul mortal de la Rîșcani: al doilea șofer, care a supraviețuit, este în stare extrem de gravă la spital - VIDEO',cover_thumb:'2026/08/19/1787150218-51d23924-104c-4db9-af7b-1c20ddf05c69.webp',cover_thumb_202:'2026/08/19/1787150218-51d23924-104c-4db9-af7b-1c20ddf05c69.webp',cover_thumb_165:'2026/08/19/1787150249-a2e81926-67e1-4283-a3d2-d28c05af5cf6.webp',cover_thumb_067:'2026/08/19/1787150218-51d23924-104c-4db9-af7b-1c20ddf05c69.webp',cover_thumb_081:'2026/08/19/1787150218-51d23924-104c-4db9-af7b-1c20ddf05c69.webp',cover_thumb_177:'2026/08/19/1787150218-51d23924-104c-4db9-af7b-1c20ddf05c69.webp',short_content:'

Accident mortal în apropiere de satul Corlăteni din raionul Rîșcan. O femeie de 50 de ani a murit pe loc, după ce microbuzul pe care îl conducea s-a ciocnit frontal cu un automobil. Șoferul celuilalt vehicul, un bărbat de 46 de ani, a fost transportat la spital. Acesta se află în stare extrem de gravă.

',contentTypeId:null,created_at:null,published_at:1787161061,updated_at:1787161616,old:null,live:null,category_id:762,site_id:1,views:2681,type:'video',url_identifier:'noi-detalii-despre-accidentul-mortal-de-la-rișcani-al-doilea-șofer-care-a-supraviețuit-este-in-stare-extrem-de-grava-la-spital',url_identifier_extern:null,status:'published',toPromotedSlider:null,wasPromoted:null,order_protv:2746167,order_osp:null,order_ip:null,promoted:null,category:{category_id:762,link:'actualitate',name:'Actualitate',color:''},site:{site_id:1,link_desktop:'https://protv.md'},long_link:'/actualitate/noi-detalii-despre-accidentul-mortal-de-la-riscani-al-doilea-sofer-care-a-supravietuit-este-in-stare-extrem-de-grava-la-spital---2765439.html',full_url:'https://protv.md/actualitate/noi-detalii-despre-accidentul-mortal-de-la-riscani-al-doilea-sofer-care-a-supravietuit-este-in-stare-extrem-de-grava-la-spital---2765439.html'},{article_id:2765454,name:'Un copil de 3 ani a căzut de la etajul doi al unui bloc din Bălți: se află în stare gravă la spital',cover_thumb:'2026/08/19/1787164673-566e4463-9443-487e-9e1e-73e6a058f91f.webp',cover_thumb_202:'2026/08/19/1787164248-c5726ea8-2d81-40b6-af08-a1e306db2934.webp',cover_thumb_165:'2026/08/19/1787164684-8a5b4654-e247-4a34-b842-9e333123dfe9.webp',cover_thumb_067:'2026/08/19/1787164248-c5726ea8-2d81-40b6-af08-a1e306db2934.webp',cover_thumb_081:'2026/08/19/1787164248-c5726ea8-2d81-40b6-af08-a1e306db2934.webp',cover_thumb_177:'2026/08/19/1787164248-c5726ea8-2d81-40b6-af08-a1e306db2934.webp',short_content:'

Un copil de 3 ani și 10 luni a fost transportat la Spitalul Clinic Bălți, după ce a căzut de la etajul doi al unui bloc din cartierul Dacia.

',contentTypeId:null,created_at:null,published_at:1787175066,updated_at:null,old:null,live:null,category_id:762,site_id:1,views:2394,type:'photo',url_identifier:'un-copil-de-3-ani-a-cazut-de-la-etajul-doi-al-unui-bloc-din-balți-se-afla-in-stare-grava-la-spital',url_identifier_extern:null,status:'published',toPromotedSlider:null,wasPromoted:null,order_protv:2746198,order_osp:null,order_ip:null,promoted:null,category:{category_id:762,link:'actualitate',name:'Actualitate',color:''},site:{site_id:1,link_desktop:'https://protv.md'},long_link:'/actualitate/un-copil-de-3-ani-a-cazut-de-la-etajul-doi-al-unui-bloc-din-balti-se-afla-in-stare-grava-la-spital---2765454.html',full_url:'https://protv.md/actualitate/un-copil-de-3-ani-a-cazut-de-la-etajul-doi-al-unui-bloc-din-balti-se-afla-in-stare-grava-la-spital---2765454.html'},{article_id:2765446,name:'Tranzitul cerealelor ucrainene prin Republica Moldova, „oportunitate” pentru CFM: Guvernul îi asigură pe fermieri că nu le pune în pericol producția - VIDEO',cover_thumb:'2026/08/19/1787159743-4dd04321-4bf7-44c4-b9f0-6f32e41ca9d6.webp',cover_thumb_202:'2026/08/19/1787159743-4dd04321-4bf7-44c4-b9f0-6f32e41ca9d6.webp',cover_thumb_165:'2026/08/19/1787159751-4822a6a8-a267-45fa-9c32-a3ca8de3a0f0.webp',cover_thumb_067:'2026/08/19/1787159743-4dd04321-4bf7-44c4-b9f0-6f32e41ca9d6.webp',cover_thumb_081:'2026/08/19/1787159743-4dd04321-4bf7-44c4-b9f0-6f32e41ca9d6.webp',cover_thumb_177:'2026/08/19/1787159743-4dd04321-4bf7-44c4-b9f0-6f32e41ca9d6.webp',short_content:'

Tranzitul cerealelor ucrainene prin Republica Moldova nu pune în pericol transporturile agricultorilor autohtoni și este, dimpotrivă, o oportunitate pentru Calea Ferată a Moldovei. Asta susțin premierul Vasile Tofan și ministrul Infrastructurii. Declarațiile vin după ce fermierii și-au exprimat îngrijorarea că facilitățile acordate mărfurilor ucrainene ar putea afecta piața internă și au cerut restricționarea tranzitului. Mâine, autoritățile vor avea o ședință cu agricultorii și instituțiile implicate pentru a clarifica situația.

',contentTypeId:null,created_at:null,published_at:1787170558,updated_at:1787170538,old:null,live:null,category_id:762,site_id:1,views:2239,type:'video',url_identifier:'tranzitul-cerealelor-ucrainene-prin-republica-moldova-oportunitate-pentru-cfm-guvernul-ii-asigura-pe-fermieri-ca-nu-le-pune-in-pericol-producția-video',url_identifier_extern:null,status:'published',toPromotedSlider:null,wasPromoted:null,order_protv:2746183,order_osp:null,order_ip:null,promoted:null,category:{category_id:762,link:'actualitate',name:'Actualitate',color:''},site:{site_id:1,link_desktop:'https://protv.md'},long_link:'/actualitate/tranzitul-cerealelor-ucrainene-prin-republica-moldova-oportunitate-pentru-cfm-guvernul-ii-asigura-pe-fermieri-ca-nu-le-pune-in-pericol-productia-video---2765446.html',full_url:'https://protv.md/actualitate/tranzitul-cerealelor-ucrainene-prin-republica-moldova-oportunitate-pentru-cfm-guvernul-ii-asigura-pe-fermieri-ca-nu-le-pune-in-pericol-productia-video---2765446.html'}],title:'Demontam mituri! Avem nevoie de 2 litri de apa pe zi ca sa fim sanatosi tun?',meta_title:'Demontam mituri! Avem nevoie de 2 litri de apa pe zi ca sa fim sanatosi tun?',show404:false,meta_description:'Apa te ajuta sa slabesti. Apa detoxifica organismul. Apa mentine pielea hidratata. In teorie, toate aceste afirmatii sunt adevarate. In practica, insa, sunt partial false. Afla de ce.',meta_image:'https://assets.protv.md/articles/files/thumbs/700x/2019/01/31/Logo-protv-15489260404bwsvsv.png',meta_section:'Nutritie'}
13 noiembrie 2014, ora 15:17

Demontam mituri! Avem nevoie de 2 litri de apa pe zi ca sa fim sanatosi tun?

Demontam mituri! Avem nevoie de 2 litri de apa pe zi ca sa fim sanatosi tun?

Apa te ajuta sa slabesti. Apa detoxifica organismul. Apa mentine pielea hidratata. In teorie, toate aceste afirmatii sunt adevarate. In practica, insa, sunt partial false. Afla de ce.

“Pentru sanatatea dumneavoastra beti cel putin 2 litri de lichide pe zi”. E, deja, o afirmatie inradacinata adanc in creierul nostru. Un fel de axioma ce nu mai are nevoie de nicio demonstratie ca sa o credem pe cuvant.

Asa ca milioane de oameni isi numara zilnic paharele sau sticlele de apa consumate, pentru a fi siguri ca si-au indeplinit obiectivul sanatos de a bea fix doi litri de lichide pe zi. Nu incercam sa demonstram ca apa nu e sanatoasa, ci doar sa ridicam semnul de intrebare. Cata apa e sanatos sa bei si cat de mult conteaza in hidratare, detoxifiere si slabit?

Mitul celor 2 litri de apa

Nu stim daca ti-ai numarat pana acum paharele, dar nici nu te sfatuim sa o faci. Ar trebui sa ajungi la 8 pahare de apa pe zi ca sa te incadrezi in axioma apei atat de bine stiuta. Sunt zeci de ani de cand primim acelasi sfat, dar putina lume stie de unde a pornit acesta recomandare.

Se pare ca peste ocean, Consiliul National de Cercetare si Comisia de Nutritie din Statele Unite au dat aceste sfaturi in 1945, spunand ca este recomandat sa se consume 1 mililitru de apa pentru fiecare calorie din mancare, iar calculele au dus la suma de 1.5 litri pe zi. Din pacate, urmatoarea propozitie din recomandare a fost complet uitata, pentru ca explica faptul ca cea mai mare parte din aceasta cantitate se gaseste in hrana pe care o consumam zilnic. De pilda, castravetii au un continut de 92% apa, pepenele rosu -96%, iar merele – 85%. Atunci de ce ar fi nevoie de atat de multa apa?

Recent, medicii britanici au ajuns la concluzia ca nu e nevoie sa ne fortam organismul sa inghita atat de multa apa. Motivul este extrem de simplu. Corpul nostru este un organism foarte fin care stie sa isi regleze singur cantitatea de lichide de care are nevoie. Mecanismul pe care il foloseste se numeste “sete”, care se aprinde ca un bec rosu atunci cand avem nevoie de apa si ne dicteaza si cata apa trebuie sa bem. Totul depinde cat de activi suntem, ce fel de mancare consumam si daca suferim de unele boli.

Apa detoxifiaza organismul?

Ce-i drept, indiferent cata apa bei intr-o zi, tot e mai sanatos decat o sticla cu suc acidulat. Dar e cale lunga pana la idea ca 2 litri de apa pe zi elimina toxinele. De fapt, rinichii sunt cei care ajuta organismul sa elimine toxinele prin urina si nu exista o dovada clara si demonstrata stiintific care sa arate ca o cantitate mai mare de apa ii va face sa functioneze mai bine sau mai repede. Dimpotriva, unii medici spun ca prea multa apa reduce puterea rinichilor de a functiona ca un filtru.

Bea mai multa apa daca vrei o piele frumoasa

Noi spunem: bea atata apa cat ai nevoie daca vrei sa te simti bine in pielea ta. Corpul nostru este facut deja din 60% apa. Adica, o persoana care cantareste 90 de kg are deja aproape 55 de kg de apa. Astfel, un pahar in plus sau in minus pe zi nu poate sa aiba un efect atat de mare. Totusi, un studiu facut in 2007 sustine ca o jumatate de litru de apa adaugat la dieta zilnica poate ajuta circulatia sangelui in zona pielii.

Apa te ajuta sa slabesti

Cate fete ai vazut sorbind cu un pai apa plata cu lamaie si ti-au spus ca apa e buna la dieta? Noi le spunem ca apa e mai buna decat sucul, alcoolul sau cafeaua, dar nu le va subtia talia, daca restul dietei ramane neschimbata. Mai corect ar fi sa spunem ca apa e un truc in diete, pentru ca are zero calorii si iti tine gura ocupata atunci cand ai fii tentat sa ciugulesti intre mese.

Cand ai nevoie de mai multa apa?

Desigur, exista si exceptii de la regula. Sunt unele cazuri in care e nevoie de un aport mai mare de lichide in corp. De exemplu, pentru tratamentul sau prevenirea aparitiei pietrelor la rinichi sau pentru cei care urmeaza sa faca efort sporit sau sa stea la temperaturi extreme, cand ar putea aparea deshidratarea.

Totusi, sunt multi cei care beau apa peste necesarul zilnic, fortandu-se sa respecte o regula despre care au auzit ca este buna si trebuie respectata, fara sa se gandeasca la faptul ca ar putea avea si efecte adverse, cum ar fi intoxicatia cu apa, ce apare atunci cand rinichii nu pot elimina apa in exces prin urina, iar sarurile din sange sunt diluate.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numărul 079400508.