Potrivit Prevention.com, ultimele cercetari arata ca de fapt pentru a slabi, dar si pentru a mentine greutatea, trebuie sa consumi lactate cu grasimi. Iata care sunt cele trei argumente ale nutritionistilor:

1. Studiile arata ca o cantitate mai mare de grasimi ajuta la mentinerea siluetei

Pare irational, dar e adevarat: 16 studii au demonstrat ca persoanele care consuma iaurt si branza cu grasimi sunt mai suple si isi mentin greutatea mai mult timp. Medicii sunt de parere ca anumiti acizi grasi din lactate imbunatatesc functionarea metabolismului. De altfel, gustul lactatelor grase ne face sa renuntam la dulciuri si produse de patiserie.

2. Iaurtul fara grasimi ne face sa ne "delectam" cu carbohidrati

Mancand iaurt fara grasimi ajungem sa poftim biscuiti, de exemplu. Un studiu realizat pe 120.000 de subiecti, publicat in Jurnalul American de Nutritie Clinica a aratat ca cei care mancau lactate light, ajungeau sa consume mult mai multi carbohidrati simpli (prajituri, foietaje, croissante), in timp ce persoanele care alegeau variantele cu grasimi nu mai cautau calorii din alte surse.

3. Grasimile ofera senzatia de satietate mult mai rapid

Consumand grasimi va simtiti satul mai repede si pentru mai mult timp, in timp ce variantele light va lasa chiar mai flamand la cateva ore dupa ce ati terminat de mancat. Acesta este principalul motiv pentru care dietele sarace in grasimi nu functioneaza.