Președintele PAS și al Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat că fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate a avut o ședință cu premierul desemnat, Vasile Tofan, în cadrul căreia au fost discutate concluziile consultărilor desfășurate în ultima săptămână și principalele obiective ale viitorului Cabinet de miniștri.

„Acum câteva clipe s-a încheiat ședința fracțiunii PAS cu premierul desemnat, Vasile Tofan. A fost o discuție bună, în care domnul Tofan ne-a prezentat concluziile consultărilor din ultima săptămână și prioritățile viitorului Guvern”, a declarat Igor Grosu.

Liderul PAS a subliniat că Republica Moldova are nevoie de un Executiv activ și eficient, capabil să ia deciziile necesare și să comunice deschis cu cetățenii.

„Republica Moldova are nevoie de un Guvern prezent, care ia deciziile necesare, livrează rezultate și explică oamenilor, cu sinceritate și responsabilitate, de ce sunt importante reformele pe care le facem”, a afirmat Grosu.

Potrivit acestuia, următorul pas este prezentarea Programului de guvernare în plenul Parlamentului.

„Marți, 21 iulie, Vasile Tofan și echipa sa vor veni în Parlament pentru a prezenta Programul de guvernare și pentru a solicita votul de încredere”, a precizat președintele PAS.

Dacă va obține votul majorității deputaților, Guvernul condus de Vasile Tofan își va putea începe oficial mandatul.

Vasile Tofan merge marți în fața deputaților cu programul de guvernare

Parlamentul se va întruni marți, 21 iulie, într-o ședință plenară decisivă pentru viitorul noului Cabinet de miniștri. Deputații urmează să examineze Programul de activitate al Guvernului și să se pronunțe asupra acordării votului de încredere Executivului, inclusiv asupra componenței acestuia.

Ce priorități cere viitorul premier pentru noul guvern

Ieri, candidatul la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a anunțat că a finalizat discuțiile cu cei 16 miniștri interimari și că are acum o imagine mai clară asupra situației din fiecare domeniu gestionat de guvern. Oficialul susține că următoarea etapă va fi stabilirea echipei guvernamentale și elaborarea programului de guvernare, în urma consultărilor cu partidele politice și reprezentanți ai mai multor sectoare.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Tofan a precizat că le-a solicitat miniștrilor interimari să pregătească note detaliate privind principalele provocări și obiective pentru următoarele 12 luni.

Vasile Tofan, candidatul propus de PAS pentru funcția de premier al Republicii Moldova

Vineri, 10 iulie, Partidul Acțiune și Solidaritate a anunțat că îl va propune pe Vasile Tofan la funcția de prim-ministru. A doua zi, șefa statului a semnat decretul privind desemnarea acestuia în urma consultărilor pe care le-a avut cu fracțiunea PAS. Vasile Tofan are la dispoziție 15 zile pentru a forma Cabinetul de miniștri.

Citeste si : Vasile Tofan este candidatul anunțat de PAS pentru funcția de premier - VIDEO

Ulterior, Vasile Tofan a făcut primele declarații în calitate de premier desemnat. A spus că va prioritiza economia, reformele instituțiilor publice și integrarea europeană a Moldovei. Dar și că va face schimbări în actualul cabinet de miniștri.

Citeste si : Vasile Tofan intenționează să aducă oameni noi în guvern. Candidatul, desemnat de Maia Sandu după consultări - VIDEO

Cine este Vasile Tofan

Vasile Tofan este investitor și om de afaceri, cu experiență în management și investiții internaționale, iar în prezent este implicat în mai multe proiecte de afaceri din Republica Moldova. Nu este însă pentru prima dată când i se propune funcția de prim-ministru. Acum două luni, în podcastul Lorenei Bogza, Tofan a dezvăluit că președinta Maia Sandu i-a propus să preia conducerea Guvernului, însă a refuzat, spunând că avea nevoie de timp pentru a-și încheia angajamentele din mediul de afaceri. În cele din urmă, funcția a fost preluată de Alexandru Munteanu.

Vasile Tofan conduce Mișcarea Civică „Europa 2028”, creată pentru a susține reformele și integrarea europeană a Republicii Moldova. Totodată, acesta administrează investiții în valoare de aproximativ 1,8 miliarde de dolari în Republica Moldova și Ucraina. A absolvit Universitatea Harvard și Universitatea Erasmus din Rotterdam.