Sediul Comisiei Electorale Centrale a fost luat cu asalt astazi de partidele politice. Formatiunile au tinut neaparat sa se inregistreze cat mai repede ca sa obtina un loc mai bun in buletinul de vot, dar si mai mult timp pentru campania electorala.


Pana la aceasta ora 10 formatiuni politice si-au depus actele la CEC pentru inregistrarea in cursa electorala. Printre acestea toate partidele parlamentare cu exceptia PLDM-ului. De pe lista electorala a  PPCD-ului lipseste Vlad Cubreacov, iar de pe cea a AMN-ului omul de afaceri, Veaceslav Platon.

In cazul formatiunii Miscarea Actiunea Europeana lista a fost intocmita in ordine alfabetica iar liderul, Veaceslav Untila a ajuns in coada listei. Totusi, listele mai pot fi modificate cu o saptamana inainte de ziua alegerilor. Comisia Electorala Centrala are la dispozitie o saptamana pentru a verifica corectitudinea intocmirii dosarului. Odata inregistrat la CEC partidul politic poate incepe oficial campania electorala.

In functie de numarul partidelor care vor depune actele la CEC in fiecare seara va avea loc si tragerea la sorti pentru a stabili locul fiecarui partid in buletinul de vot. Partidele politice care nu au depus astazi actele o pot face in fiecare zi pana pe 28 octombrie.